Prima pagină » HAOS în PNL! Pică „Împăratul” Țurcanu sau vor fi excluși cei care îi vor capul?

HAOS în PNL! Pică „Împăratul” Țurcanu sau vor fi excluși cei care îi vor capul?

Florin Turcanu presedintele PNLDupă ce s-au spurcat cu PDL, apoi cu PSD, vechii liberali se distrug singuri. Patru liberali de la organizația municipală, printre care și Viorel Coman, au protestat în fața sediului partidului și și-au „cerut partidul înapoi” și plecarea lui Florin Țurcanu din fruntea organizației județene.

Astea se întâmplă într-un moment în care Florin Țurcanu este contestat la șefia PNL din cauza condamnării la închisoare cu suspendare primită în decembrie, liberalii sunt la cuțite cu PSD, partidul de guvernământ, și simt fiorul rece al unității din fostul PDL, grupare venită în noul PNL și care ar putea să pună mâna pe întreaga conducere a noului partid.
La scurt timp după protestul liberalilor de la municipiu, partidul a transmis un comunicat de presă în numele lui Viorel Iliuță, președintele Organizației Municipale a PNL, dar și unul în numele parlamentarilor liberali.

Comunicatul din partea Organizației Municipale a PNL
Organizația Municipală a PNL Botoșani se dezice de așa – zisul protest declanșat de câțiva membri în fața sediului.
Astfel de practici nu fac cinste imaginii partidului nostru, de aceea dezavuăm orice încercare a unora sau altora de a aduce deservicii atât liderilor PNL cât și partidului ca instituție.
Ne delimităm de tipul scandalos de comportament afișat și considerăm că nemulțumirile acestui grup de liberali trebuie să își aibă rezolvare în interiorul partidului, lucru care, de altfel, a fost stabilit în cadrul unei ședințe ce a avut loc la începutul săptămânii.
De asemenea, precizăm că, răzvrătirea pe care o manifestă câțiva colegi nu reprezintă punctul de vedere comun al Organizației Municipale PNL, de aceea, facem apel la unitate și la o atitudine demnă față de partid.
DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE AL ORGANIZAȚIEI MUNICIPALE PNL,
prin Președintele Viorel Iliuță

Comunicatul din partea parlamentarilor PNL
Având în vedere acțiunile publice pe care un grup de liberali continuă să le facă împotriva partidului și a liderilor acestuia și luând act de atacul direct la adresa noastră, respectiv mesajul inscripționat pe una dintre pancarte “deputați și senatori, rimează cu trădători” facem următoarele precizări:
Este inadmisibil de tolerat campania denigratoare dusă de un grup izolat de membri, care aduce grave prejudicii de imagine Partidului Național Liberal. În numele principiilor și valorilor care guvernează acest partid, suntem nevoiți să luăm atitudine față de mocirla în care respectivii vor cu orice preț să târască partidul. Este intolerabil comportamentul unora care își permit să vorbească în numele tuturor liberalilor și să își aroge titlul de liberali adevărați, când singurul lor scop este de a distruge și de a dezbina.
Asistăm, de ceva timp, la o batjocură fără precedent la adresa partidului și a conducerii implicit, iar aceste ultime acte de așa- zis protest ne determină să luăm poziție fermă și radicală față de cei care, cu nonșalanță, provoacă circ public și ating grav imaginea PNL.
Considerăm, că prin demersurile lor, acei câțiva membri PNL se situează înafara statutului ce guvernează partidul nostru, astfel că ne rezervăm dreptul de a propune forurilor decizionale județene excluderea acestora din PNL.
Grupul Parlamentarilor PNL Botosani

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)