Prima pagină » PSD, atac la rupere la Țurcanu: plângere penală și referendum pentru schimbare

PSD, atac la rupere la Țurcanu: plângere penală și referendum pentru schimbare

Social-democrații botoșăneni lansează un atac la baionetă la adresa liderului liberal Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Plângere penală pentru abuz în serviciu și referendum pentru schimbarea lui Țurcanu din funcție.
Președintele executiv al PSD Botoșani, primarul Ovidiu Portariuc, amenință cu organizarea unui referendum pentru demiterea lui Florin Țurcanu din funcția de președinte al Consiliului Județean. Portariuc susține că organizarea referendumului are ca bază lipsa de legitimitate politică a lui Țurcanu în fruntea Consiliului Județean.

Portariuc spune că Țurcanu trebuie demis pentru că nu pune pe ordinea de zi proiectul de schimbare a vicepreședinților Consiliului Județean, cei doi vicepreședinți susținuți de PNL și PDL.

„În urmă cu câteva zile s-a depus un proiect de schimbare a majorității la CJ, din păcate așa cum era de așteptat, de anticipat, reacția domnului Florin Țurcanu nu s-a lăsat așteptată. Domnia sa a dat bir cu fugiții, a pus lacăt pe CJ pentru două luni. Nu știm când se va întoarce. Toate aceste tertipuri arată teama președintelui Florin Țurcanu, faptul că nu mai are control asupra CJ. Nu se poate să stea în concediu până în 2016. Dacă va proceda la fel, sfidând legea, am luat în calcul organizarea unui referendum, asfel încât să putem debloca situația de la CJ, proiectele blocate în județ. Referendumul pentru demitere este un demers pe care îl luăm în calcul în funcție de atitudinea domniei sale”, a declarat Ovidiu Portariuc.


Și consilierul județean Gheorghe Vâzdoagă a spus că PSD își rezervă dreptul de a face plângere penală pe numele lui Țurcanu pentru abuz în serviciu.

„Țurcanu a ascuns proiectul în sertar, a plecat în concediu și nu a mai putut parcurge fluxul normal al unui act legislativ. Sorescu este în delegație la București, Achiței a dispărut când am ajuns noi acolo”, a spus Vâzdoagă, secretarul executiv al PSD Botoșani.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)