Prima pagină » Prefectul a întors hotărârea prin care PNL și PDL îl izolau pe Porariuc

Prefectul a întors hotărârea prin care PNL și PDL îl izolau pe Porariuc

Primarul Ovidiu Portariuc a anunțat că „Alianța răului”, cea dintre PNL și PDL, a înregistrat primul eșec răsunător și că o hotărâre de Consiliu Local a fost blocată de Instituția Prefectului pentru că era ilegală. Edilul-șef face referire la hotărârea adoptată în martie și inițiată de viceprimarul PNL Cătălina Lupașcu prin care primarului nu i se mai dădea posibilitatea să stabilească atribuțiile viceprimarilor.

„Alianța răului la Botoșani a primit prima lovitură din partea legii. Prima lor acțiune a fost un eșec pentru că au încălcat legea. Deși li s-a atras atenția în ședința de Consiliu Local că sunt pe cale să încalce legea și anume Legea fundamentală a administrației publice locale, Legea 215, mă miră faptul că inclusiv președintele de ședință, consilieri cu experiență în administrație, nu și-au dat seama că încalcă legea. Am primit adresa de la Prefectură în care motivația e clară, cum au fost încălcate toate prevederile Legii 215, menționând clar că potrivit legislației actuale delegarea atribuțiilor către viceprimari este de competenţa primarului. Le recomand celor din alianța PNL-PDL să se concentreze pe lucruri constructive mai mult decât pe modul cum pot sabota sau izola primarul”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Primarul spune că în motivarea Prefecturii se specifică că au fost încălcate mai multe articole din legea administrației publice locale și se solicită revocarea acestei hotărâri în caz contrar va fi atacată la instanța de contecios administrativ.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)