Prima pagină » Țurcanu îl face vice-împărat pe Achiței într-o conferință de presă comună

Țurcanu îl face vice-împărat pe Achiței într-o conferință de presă comună

Președintele Consiliului Județean Botoșani, liberalul Florin Țurcanu, a declarat că îi acordă democrat-liberalului Cristian Achiței, noul vicepreședinte al CJ, toate atribuțiile pe care le are ca vice și liberalul Gheorghe Sorescu.

„Așa cum am discutat, toate atribuțiile președintelui vor fi delegate către ambii vicepreședinți. Cât eu nu sunt aici semnează domnul Sorescu pentru președinte, când domnul Sorescu nu este semnează domnul Achiței. Am nevoie de o echipă care să creacă în această echipă nu care să se gândească doar când cade Țurcanu de pe scaun ca să-i ia locul”, a declarat Țurcanu.

La rândul său, Achiței, care a mai fost vicepreședinte al CJ de două ori și de fiecare dată a fost schimbat de PNL, a spus că este interesat de binele județului și de o alianță politică de dreapta.

„Am experiență în funcția asta, știu despre ce e vorba în CJ, cred că sunt și cel mai vechi consilier județean ca activitate continuă în CJ din 2003 până acum. Sper să pun umărul la proiectele CJ, asta mă interesează: dezvoltarea județului, locuri de muncă”, a declarat și Achiței.

Președintele CJ a precizat că nu a schimbat vicele PSD decât după ruperea USL.

 

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)