Prima pagină » Portariuc, Filarmonica, Sârbu și „marele și cunoscutul om de cultură Ghiorghiță”

Portariuc, Filarmonica, Sârbu și „marele și cunoscutul om de cultură Ghiorghiță”

Fostul manager al Filarmonicii Botoșani, Mihai Sârbu, a câștigat concursul pentru ocuparea funcției în care s-a aflat până la sfârșitul anului trecut. Sârbu a fost acuzat de primarul Ovidiu Portariuc de faptul că a păstorit la Filarmonică interesele financiare ale PDL-ului.

Contactat telefonic, primarul Portariuc a spus că nu îl miră rezultatul concursului, atât timp cât comisia de evaluare a fost stabilită de PNL și PDL.

„Nu mă miră rezultatul concursului și mă așteptam la el. Ce ați vrea să se întâmple când comisia a fost stabilită de PNL și PDL? Degeaba am anunțat toate neregulile descoperite la Filarmonică atât timp cât din comisia de evaluare a făcut parte marele și cunoscutul om de cultură Florin Ghiorghiță”, a declarat primarul Portariuc.

Acesta a precizat că mai trebuie depășită etapa contestațiilor la rezultatul concursului, dar și validarea managerului Filarmonicii în Consiliul Local.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)