Prima pagină » Doborât de un pumn în faţă, spune că nu ştie de ce a fost bătut!

Doborât de un pumn în faţă, spune că nu ştie de ce a fost bătut!

Marţi noapte, în jurul orei 22.45, în timp ce patrulau pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoşani, jandarmii au observat o altercaţie între doi bărbaţi aflaţi lângă un taxi, unul dintre ei lovindu-l pe celălalt cu pumnul în zona feţei. Bărbatul lovit a căzut în urma loviturii puternice primite şi a rămas inconştient.

Jandarmii au intervenit imediat pentru reţinerea agresorului şi au chemat ambulanţa pentru persoana aflată în stare de inconştienţă.
Personalul medical i-a acordat îngrijirile medicale necesare pe loc, bărbatul refuzând să fie transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean “Mavromati” pentru alte investigaţii.
Tânărul lovit, în vârstă de 32 de ani, le-a spus jandarmilor că nu mai ştie ce s-a întâmplat, doar că s-a trezit înconjurat de jandarmi, apoi a venit ambulanţa, iar când se va trezi din băutură le va spune ce a păţit şi cu cine s-a bătut. Şi-a rezervat dreptul de a depune reclamaţie împotriva celui care l-a lovit.
Agresorul, de 29 de ani, susţinea că nu a făcut altceva decât să se apere.
“Lucrătorii Jandarmeriei Botoşani au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, pentru soluţionare”, a spus Dan Izotov, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.

 

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)