Prima pagină » Amenzi reduse pentru transportatorii rutieri

Amenzi reduse pentru transportatorii rutieri

Ministerul Transporturilor propune reducerea unor amenzi aplicate transportatorilor rutieri, pe fondul crizei care afecteaza segmentul de profil, "pilon al dezvoltarii economico-sociale", dar si din cauza ca nivelul ridicat al amenzilor determina un grad scazut de colectare.

 

„In contextul actualei crize economice la nivel international, dar si national, este afectat inclusiv transportul rutier, un pilon al dezvoltarii economico-sociale, iar aplicarea unor amenzi contraventionale intr-un cuantum foarte ridicat in acest domeniu poate determina eliminarea unor operatori de transport rutier de pe piata si, implicit, scaderea volumului de schimburi comerciale si a veniturilor
aduse de catre acestia la bugetul de stat. S-a dovedit in practica faptul ca aplicarea unor amenzi contraventionale intr-un cuantum foarte mare determina un nivel scazut de colectare a sumelor respective si o tergiversare a punerii in executare a amenzilor, prin contestarea acestora in instanta”, se arata in nota de fundamentare a unui proiect de hotarare de Guvern elaborat de ministerul Transporturilor pentru modificarea HG 69/2012.

Cuantumul noilor amenzi

Autorii documentului precizeaza ca si partenerii de dialog social au solicitat diminuarea amenzilor contraventionale aplicate pentru incalcarile prevazute in actul normativ in vigoare.

HG 69/2012 stabileste care sunt incalcarile prevederilor legislatiei europene si nationale in domeniul transportului rutier, pe care le imparte in „foarte grave”, „grave” si „minore”, precum si cuantumul aferent al amenzilor.

Proiectul initiat de Transporturi prevede diminuarea limitelor amenzilor contraventionale pentru faptele considerate foarte grave de la 14.000 lei – 18.000 lei la 9.000 lei – 12.000 lei. Printre contraventiile din aceasta categorie se numara efectuarea transportului rutier fara licente, cu documente expirate sau suspendate si cu vehicule care prezinta defectiuni tehnice sau sustragerea de la controale.

Pentru faptele grave, cuantumul amenzilor este diminuat la 4.000 lei – 6.000 lei, fata de 8.000 lei – 12.000 lei in prezent, iar in cazul celor minore, nivelul sanctiunilor scade la 500 lei – 2.000 lei, de la 3.000 lei – 6.000 lei.

Citeşte integral pe business24.ro

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)