Prima pagină » Poliţiştii, în slujba botoşănenilor de 1 Decembrie

Poliţiştii, în slujba botoşănenilor de 1 Decembrie

Peste 170 de poliţişti vor asigura măsurile de ordine pentru buna desfăşurare a manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi a 95 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în întregul judeţ.

 

La data 1 Decembrie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi a 95 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în municipiul Botoşani va fi organizată o manifestare publică de amploare cu ceremonie militară şi religioasă pentru depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din Piaţa 1 Decembrie.

De asemenea, în alte localităţi din judeţul Botoşani vor fi organizate spectacole şi manifestări cultural-artistice la care se preconizează participarea unui public numeros.

Poliţiştii vor acţiona pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători.

Pentru ca desfăşurarea manifestărilor să aibă loc în condiţii de linişte, măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate de peste 170 de poliţişti, dintre care 147 de ordine publică, 18 de la poliţia rutieră şi 15 din cadrul altor structuri.90 de patrule de siguranţă publică, dintre care 31 pedestre şi 59 auto, vor acţiona, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

La ceremonialul militar şi religios organizat în municipiul Botoşani, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial de către Garnizoana Botoşani, IPJ Botoşani va participa în garda de onoare cu un număr de 19 poliţişti constituiţi în pluton.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)