Prima pagină » Țurcanu îi răspunde lui Țâbuleac prin acuzații și întrebări despre ilegalități

Țurcanu îi răspunde lui Țâbuleac prin acuzații și întrebări despre ilegalități

Acuzațiile aduse de fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Mihai Țâbuleac, au fost taxate de actualul președinte Florin Țurcanu. Acesta din urmă susține că Țâbuleac este vinovat de multe dintre problemele cu care se confruntă proiectele europene în derulare, dar și operatorul de apă al județului.

„Observăm că fostul președinte al Consiliului Județean, Mihai Țâbuleac dispune de foarte mult timp liber și iese în spațiul public, făcând tot felul de acuzații, uitând însă că vinovat de toate aspectele la care face vorbire este chiar domnia sa. Actualul Executiv are respect față de cetățean și nu a ieșit public, până în prezent, să denunțe toate neregulile și abuzurile anterioare”, a declarat Țurcanu.

Actualul președinte al CJ Botoșani susține că introducerea sistemului de distribuție a apei la consumatori pe bază de cartelă se va face de către o firmă privată se va ocupa de acest proiect, în sensul în care va avea contract direct cu cetățenii, independent de SC Nova ApaServ.

„Reamintim domnului fost președinte, Mihai Țâbuleac, că întârzierile pe programul de investiții pe fonduri europene se datorează strict dumnealui, corelarea acestora cu lucrările de dezvoltare urbană cu anumite primării din județ era în atribuțiile dumnealui, în momentul în care a semnat contractul de investiție. În acest moment, Executivul Consiliul Județean face eforturi susținute pentru a îndrepta ceea ce fostul președinte nu a fost în stare să rezolve la timpul oportun. În ceea ce privește Parcuri Industriale, orice acțiune întreprinsă prin intermediul acestei societăți se va face conform obiectului de activitate. Faptul că încercăm eliminarea samsarilor, prin realizarea unei pieți civilizate, într-un spațiu civilizat, în care producătorii autohtoni să-și desfacă marfa, cetățenii să decidă dacă acest lucru este benefic sau nu”, a completat Florin Țurcanu.

Totodată, președintele Consiliului Județean Botoșani a transmis presei și un set de cinci întrebări adresate fostului președinte al instituției și la care așteptă răspuns public.
1. Domnule fost președinte, cu ce drept ați adunat sute de miliarde lei datorii la fosta SC Apa Grup SA, neplătind la bugetul statului măcar datoriile curente obligatorii ?
2. Domnule fost președinte, dacă ați dat dispoziție să falimentați fosta societate de apă ca să faceți alta nouă, de ce ați adunat datorii de 100 miliarde lei într-un an la noua societate, făcând venituri prin facturarea pe persoane decedate și pe societăți închise?
3. Domnule fost președinte, care sunt motivele pentru care ați încălcat procedurile de achiziție publică de pe urma cărora Consiliul Județean a primit sute de miliarde corecții financiare?
4. Domnule fost președinte, care sunt motivele pentru care nu ați dus la îndeplinire hotărârile Curții de Conturi, referitoare la zeci de miliarde de lei bani plătiți fără acoperire?
5. Domnule fost președinte, care sunt motivele pentru care nu ați finalizat modificările la Registrul Comerțului și ați pus într-o situație delicată 50 de primari, inclusiv pe dumneavoastră?

„Aceste lucruri ce demonstrează? Că nu ați avut capacitatea necesară de a gestiona problemele județului sau ați făcut-o intenționat? Actuala conducere a Consiliului Județean Botoșani, într-o perioadă dificilă, când nu a existat sesiune de depunere de proiecte, a implementat proiecte noi, viabile pentru județ cât nu a implementat fostul Executiv, respectiv domnul fost președinte Mihai Țâbuleac, în patru ani de zile. Așadar, orice tentativă a fostului Executiv al Consiliului Județean de a ataca inițiativele actualei administrații județene nu este întemeiată”, a concluzionat Florin Țurcanu.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)