Prima pagină » Botoșănenii vor de la Primărie 1.750 de locuințe sociale și ANL

Botoșănenii vor de la Primărie 1.750 de locuințe sociale și ANL

După locurile de muncă, locuințele sunt a doua mare problemă a botoșănenilor. Primăria Botoșani se confruntă cu o solicitare masivă de locuințe sociale și pentru tineri în regim ANL.

Viceprimarul Cosmin Andrei a declarat că în această perioadă municipalitatea are mii de cereri de locuințe de la botoșăneni.

„Sunt cereri frecvente pentru locuințe sociale și ANL. Pentru ANL avem 1.350 de cereri, iar pentru cele sociale 400. Nu avem la dispoziție locuințe decât în măsura în care locuințele datornicilor de la ANL sunt eliberate, dar nu se prea întâmplă asta”, a declarat viceprimarul Andrei.

Primarul Ovidiu Portariuc susține că municipalitatea va pune la dispoziția ANL și va încerca să construiască un cartier pentru tineri în zona terenurilor Armatei, după ce acestea vor trece în proprietatea Primăriei Botoșani.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)