Prima pagină » Evaziuni fiscale cu cereale găsite în urma controalelor făcute de polițiști în panificație

Evaziuni fiscale cu cereale găsite în urma controalelor făcute de polițiști în panificație

În săptămâna 16-23 septembrie, poliţiştii botoşăneni au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. Două persoane sunt cercetate penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală;.140 tone de cereale au fost indisponibilizate până la soluţionarea cauzelor.

 

219 poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi transporturi au fost angrenați în desfăşurarea mai multor acțiuni punctuale, efectuând în total 335 controale, dintre care 55 la societăți comerciale, 42 la persoane fizice, fiind verificate și 238 mijloace de transport.

„Polițiștii au constatat 3 infracţiuni, prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. De asemenea, au fost aplicate 58 sancţiuni contravenţionale, dintre care 41 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate se ridică la 37.820 lei, iar a bunurilor ridicate urmare a acestora se ridică la 6.646 lei”, a precizat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani.

În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii l-au depistat pe Dorin M., de 48 de ani, din municipiul Botoșani, care, în perioada 2010-2013, în calitate de administrator al unei cooperative agricole din comuna Trușești, județul Botoșani și respectiv de fost admnisitrator al unei societăţi comerciale, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile și neînregistrarea veniturilor realizate ca urmare a cultivării și comercializării de cereale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la peste 240.000 lei.

Deşi la data de 24 iulie 2009, organele fiscale au aplicat sechestru asigurator asupra suprafeței de 330,07 hectare teren agricol, proprietate a societăţii administrate de Dorin M., la data de 16 aprilie 2010, aceeaşi suprafaţă de teren a fost adusă ca aport în natură, la capitalul social al cooperativei administrate de Dorin M., pentru ca ulterior, timp de 4 ani, să fie cutivată cu cereale, producția fiind valorificată și neînregistrată în evidențele contabile ale societății deținătoare a terenurilor.

„Până în prezent, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat, a fost indisponibilizată cantitatea de 140.000 kg cereale. Faţă de Dorin M. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală”, a mai spus Gheorghiescu.

De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele lui Dănuț D., de 52 de ani, din municipiul Dorohoi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada 2011-2013, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 33.719 lei, care a fost integral recuperat.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspectul, cu ocazia efectuării plăţii arendei pentru terenurile arendate de către societate, a achitat proprietarilor de terenuri diferite sume de bani reprezentând contravaloarea cantităţilor de grâu şi porumb cuvenite, practicând prețuri subevaluate faţă de prețurile de vânzare utilizate în aceeaşi perioadă pentru alți clienţi, cât și față de prețul mediu al pieței.

„Activităţile de prevenire și combatere a ilegalităților în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie vor continua şi în perioada următoare”, a conchis purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)