Prima pagină » A furat motorină de mii de lei și a vândut-o

A furat motorină de mii de lei și a vândut-o

Un tânăr din localitatea Răuseni s-a ales cu dosar penal, după ce a furat carburant dintr-un tractor și l-a comercializat. Până să fie prins de administratorul societății comerciale de unde sustrăgea motorina, suspectul de furt a reușit să-si bage în buzunar 5.000 de lei din vânzarea combustibilului.

„În noaptea de 21 spre 22 septembrie, în jurul orei 04.05, poliţiştii din comuna Răuseni au fost sesizaţi de către M. F. din comună, administrator al unei societăţi comerciale, cu privire la faptul că, în aceeaşi noapte, a surprins, în curtea societăţii, un tânăr care sustrăgea carburant dintr-un tractor parcat”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani.

La faţa locului, poliţiştii l-au depistat şi identificat pe Marian C., de 22 de ani, din localitatea Răuseni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada august-septembrie 2013, în acelasi mod, Marian C. a sustras din utilajele aparţinând părţii vătămate, cantitatea totală de aproximativ 800 litri motorină, pe care a vândut-o, cauzând în acest fel părţii vătămate un prejudiciu de aproximativ 5.000 lei.

„Faţă de suspect se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat”, a adăugat Gheorghiescu.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)