Prima pagină » Cazierele judiciare se eliberează şi la Poliţiile oraşelor Darabani şi Săveni

Cazierele judiciare se eliberează şi la Poliţiile oraşelor Darabani şi Săveni

Începând cu data de 1 august 2013, locuitorii din oraşele Darabani şi Săveni, precum şi cei care domiciliază în comunele arondate celor două localităţi, vor putea obţine certificatul de cazier judiciar de la Poliţia oraşului Darabani şi respectiv Săveni.

Pentru a veni în sprijinul direct al persoanelor interesate de obţinerea certificatului de cazier judiciar, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani a dispus extinderea competenţei de eliberare a certificatului şi la nivelul Poliţiei oraşului Darabani şi respectiv Poliţia oraşului Săveni.

“Programul de lucru al celor două ghişee, pentru primirea-eliberarea certificatelor de cazier judiciar este de luni până vineri, între orele 08-12 pentru primirea cererilor şi orele 15-16 pentru eliberarea certificatelor. Obţinerea certificatului de cazier judiciar se face în aceeaşi zi, pentru persoanele născute în judeţul Botoşani, fără antecedente penale”, a precizat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani.

 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)