Prima pagină » Doi şoferi beţi, opriţi în trafic de poliţiştii rutieri

Doi şoferi beţi, opriţi în trafic de poliţiştii rutieri

Doi botoşăneni, unul din municipiul Botoşani şi altul din Durneşti, au fost depistaţi duminică la volanul autoturismelor proprii, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Ambii sunt cercetaţi de oamenii legii.

Primul dintre ei, Ionel S., de 39 de ani, din municipiul Botoşani, a fost oprit de poliţiştii rutieri pe DN 29C, în localitatea Bucecea. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani.

Câteva ore mai târziu, pe raza oraşului Ştefăneşti, a fost depistat şi Viorel T., de 44 de ani, din comuna Durneşti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior testării, acesta a refuzat deplasarea la spital, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

„Faţă de Viorel T. se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Gheorghiescu.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)