Prima pagină » VIDEO Valy Bordeanu s-a retras din activitatea fotbalistică

VIDEO Valy Bordeanu s-a retras din activitatea fotbalistică

Cel mai titrat fotbalist botoşănean din toate timpurile, Valeriu Bordeanu, şi-a agăţat ghetele în cui. Bordeanu, al doilea jucător al României, după Jean Vlădoiu, care a evoluat la Steaua, Dinamo, Rapid şi Universitatea Craiova, a jucat sâmbătă, 25 mai, ultimul său meci de fotbal ca profesionist, împotriva CS Otopeni.

„Vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de mine! Vă iubesc!”, a spus Bordeanu în faţa a câteva mii de suporteri FC Botoşani. Acesta a fost premiat de omul de afaceri Cornel Şfaiţer, preşedintele executiv al FC Botoşani.

Valeriu Bordeanu are în palmares două titluri de campion al României, cu Steaua şi Unirea Urziceni. Acesta a ales să-şi încheie cariera „acasă”, la FC Botoşani. Bordeanu va face parte din echipa tehnică a FC Botoşani în Liga 1.

La retragerea lui Bordeanu au asistat şi Jean Vlădoiu şi Miodrag Belodedici. 

 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)