Prima pagină » 1.619 persoane au revenit pe piaţa muncii în acest an

1.619 persoane au revenit pe piaţa muncii în acest an

În perioada ianuarie – aprilie 2013, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, urmare a acordării serviciilor de mediere a muncii s-au încadrat un număr total de 1.619 persoane.

Domeniul cel mai solicitat pe piaţa muncii din judeţul Botoşani pentru care s-au primit oferte din partea angajatorilor, iar persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă s-au angajat este cel al construcţiilor. S-au angajat 489 de persoane, respectiv dulgher, fierar betonist, sudor, electrician în construcţii, zidar, mecanic utilaj şi muncitor necalificat. În comerţ au fost angajaţi 256 de botoşăneni ca lucrător comercial, vanzător, manipulant mărfuri, şofer şi gestionar. Celelalte domenii căutate sunt confecţiile, unde s-au angajat 140 de persoane, agricultura-silvicultura cu 111 persoane angajate, informaţii şi comunicaţii cu 75 persoane angajate, industria extractivă cu 54 persoane încadrate, activităţi de servicii administrative cu 47 persoane angajate şi hoteluri şi restaurante cu 39 persoane încadrate ca ospătar, barman, bucătar, lucrător comercial şi manipulant mărfuri.

“Analizând situaţia încadrărilor pe categorii de vârstă, constatăm că ponderea cea mai mare a persoanelor care s-au încadrat o deţine persoanele cu vârstă peste 45 de ani (32,30%) – 523 de persoane, apoi persoanele cu vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani (27,79%) – 450 de persoane, persoanele cu vârstă cuprinsă între 25-35 de ani (25,32%) – 410 persoane, ponderea cea mai mică se înregistrează în rândul tinerilor cu vârsta mai mică de 25 de ani (14,58%) – 236 persoane”, a declarat Teodor Dimitriu, director executiv al AJOFM Botoşani.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)