Prima pagină » Mandate europene de arestare pentru trei tineri suspectaţi că au incendiat mai multe maşini în Botoşani

Mandate europene de arestare pentru trei tineri suspectaţi că au incendiat mai multe maşini în Botoşani

Trei tineri botoşăneni suspectaţi că, în urmă cu un an an, au incendiat mai multe maşini au fost daţi în urmărire internaţională, pe numele acestora fiind emise mandate europene de arestare preventivă în lipsă.Cei trei tineri, cu vârste între 20 şi 32 de ani, au fost identificaţi de politiştii din Botoşani, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

„În urma activităţilor specifice, desfăşurate de poliţiştii botoşăneni, cu sprijinul specialiţtilor Direcţiei Operaţiuni Speciale din I.G.P.R., au fost identificaţi trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani, din judeţul Botoşani, suspecţi de distrugerea prin incendiere a mai multor autoturisme, în perioada 9-17 mai 2012. Pe baza probatoriului administrat, poliţiştii au formulat, pe numele celor trei, propuneri de arestare preventivă pentru 29 de zile, propuneri însuşite de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani şi înaintate instanţei de judecată, care a emis mandate de arestare în lipsă”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani.
De asemenea, întrucât din activităţile investigative desfăşurate de Direcţia Operaţiuni Speciale din I.G.P.R. a reieşit că suspecţii nu se află pe teritoriul României, poliţiştii botoşăneni au efectuat demersurile necesare emiterii de mandate europene de arestare, precum şi în vederea urmăririi acestora la nivel internaţional.
Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)