Prima pagină » Reabilitarea străzii Primăverii ar putea începe cel mai devreme la sfârşitul verii

Reabilitarea străzii Primăverii ar putea începe cel mai devreme la sfârşitul verii

Primăria Botoşani a alocat în acest an un milion de lei pentru reabilitarea străzii Primăverii, lucrare estimată la peste 5 milioane lei, iar lucrările ar putea începe cel mai devreme la sfârşitul verii. Viceprimarul Viorel Iliuţă a declarat că urmează ca anunţul pentru licitaţia pentru reabilitarea străzii Primăverii să fie publicat pe SEAP, iar dacă după finalizarea perioadei de aşteptare va fi acceptat apoi poate fi organizată licitaţia.

„Vom face contract multianual pentru că în acest an vom putea face doar o cincime din lucrare. Chiar dacă sunt probleme şi la trotuare, dar toţi banii pe care îi dăm în acest an vor fi destinaţi refacerii părţii carosabile pentru că acolo este cea mai mare problemă”, a declarat Iliuţă.

 

Acesta a precizat că între linia de tramvai şi asfalt vor fi montate pavele pentru a evita apariţia gropilor lângă calea de rulare a tramvaiului şi care acum sunt emblema străzii Primăverii.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)