Prima pagină » Primăria plantează zeci de tei pe Bulevard

Primăria plantează zeci de tei pe Bulevard

Primăria municipiului Botoşani a anunţat că, în perioada următoare, se lucrează la refacerea Bulevardului Mihai Eminescu, una din arterele vitale ale orașului atât din punct de vedere al traficului rutier, cât și al celui pietonal. Începând de miercuri, se vor planta copaci în locațiile unde în urma lucrărilor de reabilitare din ultimii ani arborii din zonă nu au fost îngrijiţi şi s-au uscat.

 

Acțiunile de plantare vor dura aproximativ două săptămâni şi vor însemna plantarea unui număr de 97 de tei (două specii), exact pe amplasamentul celor uscaţi care au fost tăiaţi. Copacii au următoarele dimensiuni: înălţimea de 3 metri, circumferinţa de 12-14 cm şi diametrul de 5 cm.

În această operaţiune se foloseşte un utilaj special care scoate rădăcinile copacilor uscați, urmând ca exact în locul acelor rădăcini să fie plantaţi noii tei.

Costul lucrărilor include procurarea pomilor şi plantarea lor, fiind de aproximativ 60.000 lei.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)