Prima pagină » CJ a măsurat 13.000 mp de gropi în drumurile judeţene

CJ a măsurat 13.000 mp de gropi în drumurile judeţene

Drumurile judeţene arată ca după război! Consiliul Judeţean şi instituţiile din subordine au făcut o măsurătoare a gropilor apărute în asfalt pe drumurile judeţene după această iarnă şi le-a ieşit nu mai puţin de 13.000 de metri pătraţi de gropi în carosabil.

„Sunt gropi care nu mai pot fi reparate decât prin înlocuirea covorului asfaltic”, a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ care se ocupă de drumuri, a spus că suma alocată acestui capitol este de 4 milioane de lei. „Vom scoate lucrarea la licitaţie şi este vorba despre un pachet care să cuprindă pietruiri, burduşiri, decapări şi plombări”, a precizat Sorescu.

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)