Prima pagină » Alecsandru vrea vicepreşedinte la nivel naţional în OTPDL

Alecsandru vrea vicepreşedinte la nivel naţional în OTPDL

Gabriel Alecsandru s-a înscris în cursa pentru un loc de vicepreşedinte al tineretului democrat liberal. El a anunţat că va candida la funcţia de vicepreşedinte în conducerea naţională, în cadrul Biroului Permanent Naţional al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal. 

„M-am hotărât să candidez din două motive. În primul rând, pentru că Botoşaniul trebuie să fie reprezentat în forurile naţionale ale partidului, interesele judeţului nostru trebuie susţinute permanent în cadrul conducerii centrale. În al doilea rând, pentru că cineva trebuie să facă şi opoziţie la actuala putere, chiar dacă suntem tineri, vocea şi viziunile noastre trebuie să conteze. Momentan nu suntem la guvernare, dar încercăm să propunem şi să impunem, pe cât posibil, gândirea şi strategia noastră cu privire la politicile pentru tineret”, a declarat Gabriel Alecsandru, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a Partidului Democrat Liberal.

Sâmbătă, 20 aprilie, va avea loc la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, Convenţia Naţională Extraordinară a Organizaţiei de Tineret a PDL, unde va fi aleasă conducerea OT PDL pentru un mandat de 4 ani. În capital vor fi prezenţi şi 15 tineri din cadrul OT PDL Botoşani, unde vor vota viitoarea echipă de conducere a Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal.

 

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)