Prima pagină » VIDEO A transformat tarabele vechi într-o piață ultramodernă cu accent pe siguranță și confort
Economic Știri locale

VIDEO A transformat tarabele vechi într-o piață ultramodernă cu accent pe siguranță și confort

Primăria orașului Săveni se pregătește ca la sfârșitul primăverii să inaugureze noua piață a urbei.

Cu fonduri europene accesate prin Grupul de Acțiune Locală ”Valea Bașeului de Sus” și cu o contribuție de la bugetul local, noua piață din Săveni se ridică la nivelul celor moderne din Cluj, Oradea sau București.

Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni, a declarat că piața a fost transformată radical și că producătorii locali și comercianții vor avea condiții la nivelul anului în care ne aflăm.
”Noi am făcut ce ținea de noi pentru a oferi respect atât celor care vând, prin condițiile oferite, cât și celor care cumpără. Este o investiție care completează proiectele de modernizare a orașului Săveni”, a declarat primarul Tîrzioru.

Spații comerciale sunt încălzite și dotate cu aer condiționat, zonă specială pentru comercializarea peștelui, zonă pentru lactate, zonă pentru legume-fructe, circuit pentru aprovizionare și vestiare, wc-uri pentru cumpărători. Noua piață are și patru spații comerciale cu acces doar din exterior.

În Săveni s-a investit masiv în ultimii ani în sistemul de educație, fiind modernizate și dotate TOATE grădinițele, școlile și liceul, acesta din urmă fiind extins, s-a construit o sală polivalentă și cel mai modern stadion de fotbal din zona Moldovei. S-au asfaltat marea majoritate a drumurilor, iar prin lucrările din acest an la încă zece kilometri de străzi se va ajunge la un grad de modernizare de 98% a drumurilor locale, a fost extins pietonalul, modernizat sediul Primăriei și parcul de lângă, s-au construit mai multe blocuri pentru tineri și pentru locuințe sociale. Cel mai mare proiect de modernizare din 2024 îl reprezintă cel finanțat cu fonduri europene din PNRR pentru reabilitarea energetică a blocurilor din oraș, într-o proporție de peste 80% din blocuri urmând să fie termoizolate integral, ceea ce va schimba total fața orașului.