Prima pagină » VIDEO Holograf Simfonic sau cum Mirel Manea și Filarmonica au pus din nou Botoșani dincolo de nori
Știri locale

VIDEO Holograf Simfonic sau cum Mirel Manea și Filarmonica au pus din nou Botoșani dincolo de nori

Filarmonica ”George Enescu” Botoșani își continuă seria de concerte legendare în mandatul de manager al marelui artist Mirel Manea și pe această listă a fost pus și Holograf Simfonic, de vineri, 12 mai.

Pentru că a fost vorba despre Holograf, decorul inventat de Mirel Manea pentru primirea publicului, care a făcut ca și acest spectacol să se desfășoare SOLD-OUT, a fost unul care a cuprins de la motociclete Harley-Davidson a clubului de oameni faini Botoșani, balet în aer liber, o prezentare de modă cu pălării realizate din păr la un salon din Botoșani și inevitabilul mini-concert la pian pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor ”Nicolae Iorga”.

Totul a fost de vis, cu covor roșu, pahare de șampanie, peste 700 de persoane care au simțit Botoșani ca orice alt mare oraș în care este Operă sau Filarmonică. Nu sunt multe locuri în România în care te poți simți ca la Botoșani când au loc legendarele concerte ale Filarmonicii și a invitaților săi speciali.

”Când ai timp să le faci pe toate? Ești ca un spiriduș!”, au fost cuvintele transmise de o botoșăneancă marelui artist Mirel Manea, managerul Filarmonicii Botoșani.

Maestrul a zâmbit și a spus că urmează o perioadă și mai spectaculoasă în istoria Filarmonicii Botoșani.

Cu un Holograf într-o formă de zile mari, cu dirijorul Alexandru Ilie implicat total și cu talentata echipă a Filarmonicii Botoșani, pe scena Sindicatelor a avut loc un spectacol fabulos. Mirel Manea a fost în sală, alături de public, alături de admiratori.

Cu bilete vândute de peste 70.000 lei la acest spectacol, Mirel Manea își încununează spectaculos primul an de mandat ca manager al Filarmonicii. Un an care a fost o perioadă care poate fi considerată ca o școală pentru toți ceilalți manageri ai instituțiilor de cultură din Botoșani și din toată țara. A preluat o instituție oarecum anonimă, închisă într-un turn de fildeș și atractivă unui segment infim de public și a făcut din ea o vedetă în toată țara pentru că toți cei care au venit la spectacolele Filarmonicii Botoșani, dirijori, cântâreți, public, se minunează de succesul acestei instituții de cultură.

Dacă ar fi avut la dispoziție o sală cu 2000-3000 de locuri, Mirel Manea ar fi reușit să vândă toate biletele la concertele Filarmonicii Botoșani.

Să nu uităm că am avut pe scenă directori de operă din Ardeal care nu s-au sfiit să-și declare admirația pentru reușitele ca manager ale marelui artist Mirel Manea.

Echipa de vis de la Filarmonică, Mirel Manea – manager, Liviu Sorinel – impresar și talentații instrumentiști, a făcut ca Botoșani să aibă altă vibrație de un an de zile, a readus încrederea că se poate și în acest orășel dintr-un colț de țară, a arătat că instituțiile de cultură pot să performeze dacă sunt conduse de oamenii potriviți și administrația lasă mână liberă și nu încurcă, a transformat Botoșani într-un magnet pentru public din toată regiunea Moldovei.

Holograf Simfonic vine după Gheorghe Zamfir, după Cristian Mandeal, Eugen Doga, Felicia Filip și Cristi Minculescu, Proconsul, Direcția 5, Ozana Barabancea, Marcel Pavel, Vlad Miriță, DimmaS și multe alte concerte care au devenit legendare, care au transformat Botoșani.

Și partea frumoasă abia acum începe, mai avem trei ani din mandatul de manager al lui Mirel Manea iar acesta ne roagă să ținem pasul cu el și cu Filarmonica Botoșani.

Putem începe să credem în Botoșani așa cum face marele Mirel Manea și să muncim măcar în jumătate din cât muncește el, din cât efort depune el pentru planurile sale dedicate Botoșaniului. Măcar să încercăm!  

Bogdan CALINIUC