Prima pagină » Aproape jumătate din turnul de 9 etaje care va fi construit în mijlocul orașului a fost vândut, lucrările încep în a doua parte a anului
Economic Știri locale

Aproape jumătate din turnul de 9 etaje care va fi construit în mijlocul orașului a fost vândut, lucrările încep în a doua parte a anului




 

Proiectul Avanera Botoșani, primul turn de 9 etaje construit în mijlocul municipiului, are un real succes și gradul de contractare a viitoarelor locuințe demonstrează asta.

Avanera Botoșani se va construi la intersecția străzilor Calea Națională cu Nicolae Iorga, pe locul complexului Orhideea.

La jumătatea lunii iunie, gradul de contractare a viitoarelor locuințe era deja de 47%, iar lucrările de demolare a complexului comercial pentru a construi blocul vor începe abia spre sfârșitul toamnei.

Proiectul este dezvoltat într-un parteneriat între omul de afaceri botoșănean Costel Bidașcă și compania Trutzi Suceava, firma din județul vecin fiind și unul dintre principalii sponsori ai echipei FC Botoșani.

Avanera Botoșani îți pune la dispoziție toate facilitățile necesare pentru ca tu să ai tot confortul de care ai nevoie. Fie că vorbim de apartamente și balcoane spațioase, locuri de parcare sau punctele principale de interes în apropiere, Avanera Botoșani le bifează pe toate”, se precizează în prezentarea proiectului.