Prima pagină » Ștafeta Veteranilor a ajuns la Botoșani. ”Ștafeta roșie” a fost preluată de voluntari și predată Sucevei
Știri locale

Ștafeta Veteranilor a ajuns la Botoșani. ”Ștafeta roșie” a fost preluată de voluntari și predată Sucevei





Ștafeta Veteranilor a ajuns la Botoșani în traseul ei, pentru a readuce în amintirea românilor sacrificiul suprem făcut de eroii țării, și a fost predată voluntarilor implicați din județul Suceava.

”În drumul ei de la Chișinău către Carei, „ștafeta roșie” a ajuns ieri la Botoșani, adusă de către voluntarii Invinctus din județul Neamț. Astăzi am avut onoarea de a face parte din echipa care a predat ștafeta roșie voluntarilor Invinctus din Suceava. Cu fiecare kilometru alergat de către voluntari, cele trei ștafete în culorile drapelului românesc sunt tot mai aproape de Carei! Ștafeta veteranilor ne unește, ne face mai puternici, ne amintește o dată în plus de sacrificiul eroilor neamului românesc, de faptul că memoria lor trebuie să dăinuiască veșnic în memoria noastră! Glorie eroilor!  Go Invinctus!”, a postat pe contul său de Facebook botoșăneanca Elena Avasilichioaiei, alergătoarea botoșăneancă multiplă câștigătoare de competiții de alergare din țară.

 


Alături de Elena Avasilichioaiei, la Botoșani ștafeta a fost formată și din Ana Țepeș, Roxana Ciobanu, Rodica Vântu, Vlad Robotă, Bogdan Robotă, Cristian Ciobanu și Constantin Ovidiu Moisa.

Ștafeta Veteranilor este la a VIII-a ediție și mobilizează sute de voluntari în spiritul respectului față de eroii și veteranii neamului. Totul se desfășoară în perioada 1-15 octombrie pe un traseu de aproape 3800 kilometri.

Momentul de maximă intensitate va avea loc în 25 octombrie, la Monumentul Ostașului Român din Carei, când Ștafeta își va împlini misiunea și va prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.

SURSA FOTO: Contul de Facebook al Elenei Avasilichioaiei