Prima pagină » Electroalfa la 30 de ani: 4 fabrici, un centru de dezvoltare, un cartier rezidențial în expansiune, afaceri verzi
Economic

Electroalfa la 30 de ani: 4 fabrici, un centru de dezvoltare, un cartier rezidențial în expansiune, afaceri verzi





SURSA foto: pagina de Facebook Electroalfa

Una dintre cele mai mari afaceri născute și crescute în județul Botoșani este Electroalfa sau ceea ce avea să se transforme în grupul de firme Electroalfa.

Înființată de soții Mioara și Gheorghe Ciubotaru, Electroalfa este a împlinit în această săptămână 30 de ani de activitate, iar bilanțul celor trei decenii de business este unul remarcabil, mai ales ținând cont de faptul că vorbim despre capital autohton pe o piață în care multinaționalele domină.

Patru fabrici, 500 de salariați, un centru de dezvoltare-inovare, un cartier rezidențial în plină expansiune, un parc fotovoltaic și afaceri derulate în Africa, Asia și Europa.

 



 

În ultimii ani, singura fabrică mare de producție construită în Botoșani este cea cu numărul 4 a Electroafla, pe strada Peco, în zona industrială, unde a transformat un loc plin de dărâmături într-o fabrică model.

De altfel, toate fabricile Electroalfa și centrul de cercetare-dezvoltare sunt de TOP în domeniile lor.

 

 

 

“Suntem o companie care își bazează business-ul pe evoluție și respect. Avem experiența necesară pentru a ne mulțumi clienții, avem energia să investim și să evoluam prin cercetare, avem puterea să fim implicați activ în comunitate. Toate aceste lucruri ne fac să funcționăm ca un ansamblu unitar, capabil să ofere atât soluții integrate în domeniul energetic, cât și sprijin real societății din care facem parte. Am ajuns la acel moment de maturitate, moment în care o companie respectă, în egală măsură, clienții, angajații, societatea”, Gheorghe Ciubotaru, președintele Grupului de firme Electroalfa

La mulți ani, Electroalfa!