Prima pagină » 625.000 euro fonduri europene pentru ca Primăria Botoșani să treacă în online Direcția de Taxe, Cadastru, Patrimoniu și Investiții
Administrație Economic Știri locale

625.000 euro fonduri europene pentru ca Primăria Botoșani să treacă în online Direcția de Taxe, Cadastru, Patrimoniu și Investiții



Primăria municipiului Botoșani are în implementare un proiect în valoare de 625.388 euro din fonduri europene pentru digitalizarea instituției.

Primarul Cătălin Flutur susține că acest proiect va duce în online mai multe dintre serviciile municipalității, iar Primăria va avea un site nou.

Digitalizarea serviciilor prestate de Primăria Botoșani va aduce atât economii la bugetul local, dar va oferi și un confort sporit atât contribuabililor persoane fizice, cât și juridice.




”FACEM CE TREBUIE!

Dezvoltarea si implementarea unei solutii informatice integrate ce sustine simplificarea procedurilor administrative si reducerea birocratiei:

-DIGITALIZARE TAXE ȘI IMPOZITE;
-INTEGRAREA TUTUROR INFORMAȚIILOR LEGATE DE CADASTRU, PATRIMONIU, INVESTIȚII ÎNTR-O SINGURĂ PLATFORMĂ;
-UN NOU SITE PENTRU PRIMĂRIE.”, a precizat primarul Cătălin Flutur pe pagina sa de Facebook.

 

Finanțarea pentru acest proiect a fost semnată la jumătatea lunii iunie din 2019.

Persoanele fizice și juridice vor putea obține și depune cele mai uzuale documente electronic, fără a mai fi necesară deplasarea până la sediul Primăriei Botoșani.