Prima pagină » Flutur îl trimite pe Rotaru la sediul PSD pentru a găsi vinovații pentru deraierea tramvaielor
Știri locale

Flutur îl trimite pe Rotaru la sediul PSD pentru a găsi vinovații pentru deraierea tramvaielor

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

Deputatul PSD Răzvan Rotaru i-a cerut primarului liberal Cătălin Flutur să repare liniile de tramvai din Botoșani după ce în ultimele luni mai multe tramvaie au deraiat.

În replică, primarul Cătălin Flutur, membru PNL, a reamintit faptul că municipalitatea botoșăneană are un proiect de modernizare a liniilor de tramvai, dar că este blocat fără niciun motiv la Ministerul Dezvoltării de către guvernarea PSD.

Mai mult decât atât, reparațiile la liniile de tramvai ar putea fi făcute și de către Eltrans SA, compania Consiliului Local controlat prin majoritate tot de PSD.

 



 

 

”Stau cu 32 milioane euro alocați, câștigați de Botoșani și nu putem face nimic. Stăm după hachițele celor care administrează, a Ministerului Dezvoltării, unde este o doamnă care a venit la Botoșani în campania pentru europarlamentare și m-am întrebat ce caută aici. Botoșănenii trebuie să știe că ne-am făcut treaba ca la carte, iar calea de rulare și tramvaiele vor fi schimbate. Din păcate, etapele proiectului nu depind de noi. Noi așteptăm după Guvern. Mă așteptam ca în acest an să începem lucrările la primul tronson de tramvai. Dar nu noi am stat în loc. Știm problema, am făcut absolut totul, avem banii, așteptăm doar să fim lăsați să lucrăm”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

 



 

 

#primarulCătălinFlutur #investițiiBotoșani #tramvaieBotoșani #Eltrans #deputatRăzvanRotaru