Prima pagină » Sportisimo deschide magazin perete în perete cu Decathlon la Botoșani și încing lupta pentru banii amatorilor de articole sportive
Știri locale

Sportisimo deschide magazin perete în perete cu Decathlon la Botoșani și încing lupta pentru banii amatorilor de articole sportive

După francezii de la Decathlon, și cehii de la Sportisimo va deschide un magazin la Botoșani încingând lupta pe banii botoșănenilor care preferă articole sportive.

Noul magazin de la Botoșani va fi deschis până la sfârșitul anului în centrul comercial Botoșani Shopping Center, care are ca ancoră Carrefour, și va avea o suprafață de 800 mp.

La Botoșani, Sportisimo va deschide magazinul cu numărul 16 în România, piață pe care cehii sunt prezenți abia din 2015.

 

Loading…

„Cu un ritm mediu de expansiune de peste cinci magazine pe an, Sportisimo este unul dintre cei mai dinamici retaileri din România. Apetitul pentru sport şi, în general, pentru mişcare este în creştere, motiv pentru care considerăm că Sportisimo va reprezenta o nouă atracţie în cadrul Botoşani Shopping Center, întărind mixul de chiriaşi al proiectului”, a declarat Dana Radoveneanu, senior consultant, Retail Agency C&W Echinox, agenția care a intermediat deschiderea Sportisimo la Botoșani.

 

 

loading…

Sportisimo este unul dintre cei mai mari retaileri de articole sportive din Europa Centrală şi de Est, care comercializează atât în magazine fizice, cât şi online, o gamă largă de articole sportive şi produse pentru petrecerea timpului liber, colaborând cu cei mai mari producători din acest sector la nivel mondial.

Atât francezii de la Decathlon, cât și cehii de la Sportisimo, dar și botoșănenii, așteaptă deschiderea Aqua-park & sports Cornișa, care va cuprinde un patinoar acoperit, pistă de curling, mai multe terenuri de tenis și fotbal acoperite, piste de biciclete, bazine de înot acoperite și în aer liber, sală de sport, aqua-park, râu artitificial de rafting. Noul parc de distracții va duce la creșterea cererii de articole sportive, iar Decathlon și Sportisimo vin să acopere cererea din piață.