Suntem nemulţumiţi de salarii, suntem nemulţumiţi de nivelul de trai, de grija zilei de mâine. Suntem nemulţumiţi de clasa politică, de drumuri, de spitale, şcoli şi grădiniţe. Suntem nemulţumiţi de tot şi spunem că o ducem greu. Îţi pasă de PSD sau PNL, de Iohannis sau Ponta, de Băsescu, Portariuc sau Flutur, Ţurcanu sau Sorescu sau… nimeni din politică. Serios? Ai vorbit vreodată cu un părinte al unui copil bolnav de autism?
Sunt eroi pe lângă noi!
Ţi se pare greu să creşti un copil sau doi, dar sănătoşi? Ţi se pare greu să stai zilnic în casă cu un copil care face gălăgie, care cere papa sau mama, tata, dansa ori cu totul altceva? Ai încercat să te pui măcar cinci minute în locul unui părinte al unui copil cu autism? Nu? Nici eu! Dar dacă încerci, e cumplit!
Am doi copii, un băiat și o fetiță, și mă simt împlinit. Întâlnirea cu un părinte care are tot doi copii, dar ambii bolnavi, dintre care unul cu autism, îți schimbă perspectiva asupra vieții.
Mai pot să spun eu vreodată în viața mea că am o viață grea după ce am întâlnit un părinte care are un copil cu autism? M-ar bate Dumnezeu să spun da! Cât voi trăi nu pot să spun că am o viață grea! Nu ne putem compara doar cu prinți și regi, doar cu oameni de afaceri despre a căror viață nu știm nimic și ne comparăm doar cu ce vedem în ziare, doar cu povestea de succes, doar cu frumosul. Putem să ne comparăm cu oamenii de lângă noi, cei obișnuiți, care își „poartă crucea” aşa cum ştiu ei, în durerea lor, în chinul lor, în viaţa lor de părinţi.
Marți, 17 noiembrie, va rămâne o zi pe care nu o voi uita niciodată. Am avut emisiune cu Gabriela Ivan, o botoșăneancă, o mamă a doi copii, o mamă a unui copil care suferă de autism, iar celălalt are o pareză. Mai pot eu să mă plâng la Dumnezeu că am o viaţă grea? Nu!
Gabriela este o femeie simplă, nu e vedetă, nu e om de afaceri. Am invitat-o la emisiune în calitate de simplu botoşănean, de simplu părinte, aşa cum sunt şi eu, doar că ea, din nefericire, a doi copii bolnavi, dintre care unul de autism. Mai pot eu să mă plâng la Dumnezeu că am o viaţă grea? Nu!
Am am ajuns la emisiune de acasă, de la cei doi copii ai mei, sănătoşi. Ea a venit la emisiune de la cei doi copii bolnavi. Eu veneam de undeva unde doi copii mi-au spus „Pa, tata!”, ea venea dintr-o casă în care un singur copil o recunoaşte şi se bucură când o vede.
Mai pot eu să mă plâng de ce am primit de la Dumnezeu în viața asta? Nu!
În pauza emisiunii şi după emisiune mi-a povestit cum a descoperit că are un copil bolnav de autism, cum timp de cinci ani acel copil nu a mai rostit niciun cuvânt, cum viaţa ei s-a transformat de la banalul cotidian de Botoşani la o viaţă pe care nu mulţi o pot îndura. Mi-a povestit cum a trăit schimbarea de la un copil normal la unul cu nevoi speciale, cum i s-a întors spatele de către o societate care se crede normală, cum în jurul ei nu a mai descoperit niciun sprijin şi cum de la o cădere psihică a ajuns să îşi dea seama că dacă ea nu e tare pentru copiii ei, nimeni nu va fi. Mi se mai poate mie părea viaţa grea după toate astea? Nu!
Pentru mine Gabriela Ivan a devenit o eroină, la fel ca toţi părinţii copiilor cu autism şi a celor care au un handicap permanent. Mi se pare insuportabil prin ce a trecut această femeie şi toţi cei ca ea. Mi se pare că eu şi cei care au copii care nu au un asemenea diagnostic, suntem mai norocoşi decât putem să conştientizăm în multe dintre momentele noastre din viaţă. Orice problemă pe care o avem de înfruntat este una absolut nesemnificativă, atât timp cât nu este legată de sănătatea copiilor noştri.
Avem un preşedinte al Consiliului Judeţean, zeci de consilieri judeţeni, avem zeci de consilieri locali, o duzină de parlamentari, başca avem şi un europarlamentar. Câţi bani aţi auzit să doneze ei pentru Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism? Ce au făcut aceştia pentru copii cu autism sau pentru părinţii acestora? Avem zeci de tineri care strigă pe stradă că nu mai vor catedrale, dar vor spitale, câţi bani au donat ei pentru această asociaţie sau… Crucea Roşie, ori un spital din judeţ? Câţi dintre cei care vor spitale şi nu catedrale au donat vreodată sânge?
Gabriela Ivan şi alţi câţiva părinţi au avut o tărie de caracter cum rar se întâlneşte pe faţa pământului şi s-au ridicat într-o societate nepăsătoare să lupte pentru copiii lor. Sunt nişte copii care au crize de violenţă, care îşi recunosc, poate, părinţii dar nu arată asta decât după multe ore de terapie, dar sunt copiii lor, sunt darul lor primit de la Dumnezeu, sunt crucea lor şi o poartă aşa cum ştiu ei mai bine. Luptă pentru copiii lor pentru că nimeni altcineva nu o face. Mai pot eu vreodată să spun că am o viaţă grea? Nu!
În judeţul Botoşani sunt peste 500 de copii bolnavi de autism, iar în municipiul Botoşani aproape 100 de copii pot beneficia de terapie. Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism a strâns bani din donaţii, a plătit terapeuţi şi cei aproape 30 de copii ai părinţilor din asociaţie pot beneficia de puţin de mai mult de o oră de terapie pe săptămână. Gabriela Ivan spune că nu e suficient dar că nu poate lua şansa vreunui copil de a beneficia de terapie, chiar dacă e foarte mică în aceste condiţii. Ce se întâmplă cu diferenţa până la 500 de copii? Nimic! Poate unii dintre părinţii din mediul rural nici nu ştiu că au copii bolnavi de autism şi cred că sunt surzi, ar fi o cauză a lipsei accesului la informaţie şi a dezinteresului părinţilor, medicilor de familie, primăriilor, Consiliului Judeţean sau a Direcţiei de Sănătate Publică. Mai pot eu vreodată să spun că am o viaţă grea cu doi copii sănătoşi? Nu!
Dintre toţi politicienii, doar medicul Tamara Ciofu s-a implicat în sprijinirea acestei asociaţii, iar judeţul are 12 parlamentari, zeci de consilieri judeţeni, sute de consilieri locali, zeci de primari, zeci de viceprimari. S-au gândit vreodată aceştia nu la părinţi, ci la copiii bolnavi de autism? Puţin probabil!
Care este viitorul acestor copii? Care este viitorul acestor părinţi? Care instituţie a statului se poate implica să le aline drama? Câţi din cei care cred că sunt prea multe biserici şi vor mai multe spitale se implică voluntar pentru a ajuta aceşti oameni?
Mai putem noi să spunem că avem o viaţă grea când ne uităm la aceşti oameni?
Bogdan CALINIUC
BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani
