Prima pagină » VIDEO Am trăit să o vedem şi pe asta! A început cea mai ieftină asfaltare din România

VIDEO Am trăit să o vedem şi pe asta! A început cea mai ieftină asfaltare din România

Peste patru kilometri de drum dintr-un oraş se asfaltează cu 2,8 milioane lei cu tot cu TVA, iar acesta reprezintă cel mai ieftin asfalt din ţară. Primul strat de asfalt are 5 centimetri, iar al doilea strat va avea 4 centimetri.

În oraşul Săveni a început asfaltarea tuturor străzilor care se intersectează cu drumul naţional care străbate urbea.

„Ne bucurăm să vedem şi noi civilizaţie la Săveni şi să extindem zona urbană. Lucrările se efectuează într-un . Acum suntem la primul strat de cinci centimetri, apoi urmează cel de uzură de patru centimetri. Sunt foarte mulţumit de calitatea lucrărilor”, a declarat primarul Relu Tîrzioru. VEZI VIDEO 

https://www.youtube.com/watch?v=-Y7BHRcrNW8&feature=youtu.be

Compania care a câştigat licitaţia pentru asfaltarea celor patru kilometri de drum este Transporturi Auto SA, iar directorul general Constantin Conţac a fost şi el prezent când au început să fie acoperite primele străzi cu asfalt.

Tîrzioru a spus că străzi precum Mihai Vitează, Sadoveanu, Zorilor, Crişani, Ana Ipătescu vor fi asfaltate până vineri.

Săvinenii sunt în al nouălea cer. „E meritul primarului şi dacă ar mai fi un mandat îl alegem şi a treia oară, nu numai eu, lumea spune. E un băiat de milioane, lumea e mulţumită”, a spus o localnică. VEZI VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=1xtWAIG04tI&feature=youtu.be

Învăţaţi cu milioane de euro pentru asfaltarea unui kilometru de drum, preţul pe care îl plăteşte această primărie pare un chilipir pentru comunitatea locală. Primăria Săveni plăteşte 700.000 lei pentru asfaltarea unui kilometru de drum din oraş, bani în care intră atât proiectarea, cât şi asfaltarea drumului dar şi pavelarea trotuarelor.
Primăria Săveni are bani pentru a asfalta doi kilometri de drum în 2015, pentru că atât permite bugetul local.
De asemenea, Primăria Săveni are şi un proiect prin care vrea să asfalteze toate drumurile care leagă oraşul de satele pe care le are arondate, iar costurile sunt la fel de mici.

VEZI VIDEO:

https://www.youtube.com/watch?v=wKaVMm6q3Ks&feature=youtu.be

 

https://www.youtube.com/watch?v=_xbvsOs7IvY&feature=youtu.be



BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/banulbotosanean