Prima pagină » Proiect inedit pentru redescoperirea istoriei: La pas prin istoria oraşului

Proiect inedit pentru redescoperirea istoriei: La pas prin istoria oraşului

Asociația „PRO URBAN” Botoșani, cu sprijinul financiar al Consiliului Local și al Primăriei Botoșani, derulează Proiectul „La pas prin istoria orașului” în data de 19 iunie, cu începere de la ora 16:00, din fața Muzeului Județean.

Proiectul este un proiect de tip „Treasure hunt”, care valorifică patrimoniul cultural, arhitectonic și artistic al comunității armene din municipiul Botoșani. Înscrierile se vor face la numărul de telefon 0724.58.77.65 sau 0721.29.34.74 .
Proiectul are ca scop o strategie de punere în evidență a obiectivelor aparținând sau care au aparținut membrilor Comunității locale armene, clădiri sau monumente istorice cu o vechime impresionantă și aducerea la cunoștința locuitorilor municipiului Botoșani de importanța acestei moșteniri culturale și istorice. În același timp se va urmări și comunicarea interculturală cu referinţă în special la generaţia tânără, promovarea tradiţiei, obiceiurilor, istoriei şi culturii poporului armean.

Obiectivele proiectului sunt:
-Promovarea patrimoniului artistic al comunității armene din România;
-Aducerea la cunoștința publicului larg din România a valorilor artistice ale comunității armene din țară;
-Sensibilizarea autorităților locale din România, acolo unde există comunități armene, și conștientizarea de către aceștia a valorii patrimoniului cultural artistic al comunităților armene din România în vederea conservării și promovării acestuia;
-Implicarea tinerilor, într-un mod atractiv pentru ei, în cunoașterea valorilor cultural-artistice ale orașului natal;
-Oferirea unui exemplu de educație alternativă pentru liceenii și profesorii din Botoșani.

 


BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/banulbotosanean