Prima pagină » Un deputat botoșănean DESFIINȚEAZĂ Codul fiscal și pe Ponta

Un deputat botoșănean DESFIINȚEAZĂ Codul fiscal și pe Ponta

Un parlamentar botoșănean a dat de pereți cu proiectul Codului fiscal. Deputatul PNL Costel Șoptică susține că viaţa publică din România este dominată de două subiecte – Codul fiscal şi arestările făcute de DNA.

„Şi amândouă au în prim plan membrii marcanţi ai PSD. Premierul Victor Ponta a promovat proiectul de Cod fiscal în speranţa că îşi salvează scaunul de premier şi postul de şef al PSD, după ce a pierdut răsunător alegerile prezidenţiale din toamna lui 2014. În statele cu democraţie consolidată, un astfel de rezultat ar fi dus la demisia automată din fruntea Guvernului şi a partidului a celui care a pierdut alegerile”, a declarat Costel Șoptică.

Liberalul îl acuză pe Victor Ponta că nu cunoaşte noţiunea de onoare politică şi a trecut la un adevărat asalt chiar şi asupra propriului partid, numai ca să-şi păstreze scaunul. Mai mult, Șoptică este de părere că Ponta, pentru oamenii lui, a pregătit o strategie potrivit căreia oricine prezintă oarecare şanse de a-i lua locul este dat afară din partid; pentru ceilalţi a trebuit să găsească altceva.
„Proiectul de Cod fiscal a fost lansat cu doar câteva zile înainte ca PNL să îşi prezinte Programul de Guvernare, în condiţiile în care românii şi-au arătat opţiunea clară pentru dreapta la alegerile pentru preşedinte. Socoteala lui Victor Ponta a fost simplistă, aşa cum au fost toate deciziile politice şi economice ale acestuia. Proiectul de Cod fiscal are scopul bine definit de a deturna atenţia opiniei publice către acest subiect, astfel încât românii să nu mai fie atenţi la ratările guvernării PSD. Proiectul de lege are un segment dedicat produselor agroalimentare. În forma sa iniţială, proiectul de Cod fiscal promovat de Victor Ponta menţine TVA la 9% pentru făină şi toate sortimentele de pâine, la care se adaugă anumite specialităţi de panificaţie, precum chiflele şi covrigii. Din 2016, se prevede aceeaşi cotă TVA de 9% pentru carne, peşte, legume şi fructe, urmând ca Ministerul Finanţelor Publice şi cel al Agriculturii să stabilească produsele din aceste categorii care vor beneficia de cota redusă de TVA”, a spus Costel Șoptică.

Parlamentarul botoșănean este de părere că ipocrizia premierului Victor Ponta şi a Guvernului pe care îl conduce este fără margini. A fost o luptă acerbă între producătorii din industria alimentară şi Guvern pentru a-l determina pe Victor Ponta să accepte reducerea TVA, prima dată la pâine. S-a invocat evaziunea fiscală, care ajunsese la cote apocaliptice, de 70%, în condiţiile în care TVA era de 24%. Tot timpul, premierul a scos în faţă declaraţii Fondului Monetar Internaţional, potrivit cărora orice reducere de TVA trebuie înlocuită cu alte taxe, astfel încât încasările bugetare să nu fie afectate. Reducerea operată în cazul TVA la pâine a dus la mişcări importante din partea celorlalţi producători din industria alimentară, cei mai hotărâţi fiind cei din sectorul carne, unde impactul evaziunii fiscale asupra bugetului este mult mai mare decât la pâine. Premierul Ponta a considerat că este oportună reducerea TVA la carne numai după ce a pierdut alegerile prezidenţiale şi trebuia să iasă în faţa românilor cu ceva.
În urma discuţiilor cu reprezentanţii patronatelor din mai multe sectoare ale industriei alimentare, Guvernul a completat lista cu produse ce vor beneficia de TVA redus la 9% – lapte, ouă, animale şi păsări vii.

„Relaxarea fiscală promovată de Guvernul de stânga, al PSD, are sorginte clară de dreapta; de fapt, premierul a preluat ideile liberale şi le-a asumat. Ce nu spune premierul este cum va arăta bugetul după aplicarea tuturor reducerilor de taxe şi impozite. Chiar estimările Executivului arată că noul Cod fiscal ar duce la neîncasarea unor venituri bugetare de peste 37 miliarde lei în patru ani, însă jumătate din sumă va fi recuperată pe baza efectului pozitiv care va fi înregistrat în economie. Greu de crezut în condiţiile în care România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte încasările bugetare. Cu anul 2014 în care România a înregistrat recesiune tehnică (cu revizuiri Statistice ce “au scos-o” din criză), estimările Guvernului Ponta arată o creştere economică de-a dreptul halucinantă, de 4,7% anul viitor, 3,9% în 2017 şi 4,2% în 2018”, a mai spus deputatul botoșănean.

De fapt, promotorii proiectului de Cod fiscal nu au prezentat o analiză din care rezultă sustenabilitatea măsurilor de relaxare fiscală. Chiar şi preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că are mari semne de întrebare privind reducerile fiscale anunţate de Guvernul Ponta, pentru că Executivul nu a spus cum va gestiona aceste reduceri de impozite şi taxe.
Un TVA redus la mâncare este de dorit, chiar necesar, în special pentru populaţie, dar şi pentru industria de profil. Forma prin care s-a ajuns la această decizie este de condamnat. Dacă nu ar fi fost interesul personal al lui Victor Ponta şi al apropiaţilor lui, aceste măsuri nu ar fi ajuns să fie în pragul de a fi adoptate.
Piaţa produselor agroalimentare din România este afectată serios de evaziune fiscală, întreţinută semnificativ de lipsa de acţiune din partea autorităţilor. Ca să nu se streseze prea mult, premierul Ponta a găsit modalitatea de a mai “tăia” din această piaţă neagră prin reducerea TVA la alimente.

„Pentru că nu se ştie care va fi soarta proiectului de Cod fiscal, PNL şi-a asumat un proiect de lege prin care cota TVA la carne şi lapte să fie redusă la 9%, ca măsură de combatere a evaziunii fiscale. Personal, voi urmări îndeaproape evoluţia pieţei produselor agroalimentare şi impactul pe care îl are o cotă redusă de TVA aplicată acestora. Pentru a duce la rezultate cât mai bune, aceste măsuri fiscale trebuie completate de măsuri nefiscale, cu rolul de a combate evaziunea fiscală. De aceea, am în vedere demararea unor consultări cu reprezentanţii patronatelor şi asociaţiilor din industria agroalimentară pentru a identifica măsurile nefiscale optime îndreptate împotriva pieţei negre”, a concluzionat Costel Șoptică.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)