Prima pagină » Țurcanu duce tradiția mai departe și îi impresionează pe botoșăneni de 1 Decembrie

Țurcanu duce tradiția mai departe și îi impresionează pe botoșăneni de 1 Decembrie

Pe lângă manifestările pregătite de Primărie și Instituția Prefectului, în Centrul istoric, Ziua Națională a României s-a sărbătorit la Botoșani și în fața Palatului Administrativ. Muzică populară cântată de Rapsozii Botoșanilor și defilare cu torțe pe timp de noapte pe străzile din municipiu. Asta a oferit Consiliul Județean Botoșani, condus de Florin Țurcanu.

Din 2013, Țurcanu a implicat și Consiliul Județean în organizarea Zilei Naționale, iar asta nu a făcut decât să aducă un plus celei mai importante zile pentru români.

În 2014, Ziua Națională a României a fost marcată de Consiliul Județean printr-un concert al Rapsozilor Botoșanilor și prin defilarea cu torțe, a militarilor, jandarmilor și polițiștilor. Dacă în 2013 traseul a fost făcut cu Țurcanu în frunte, în 2014 acesta s-a mulțumit doar să fie alături de militari, însă, rezervat, fără a duce o torță în mână.

În 2014, Ziua Națională a fost marcată în trei rânduri la Botoșani. Dimineață, la 10.00, a avut loc slujba oficiată de un sobor în Centrul istoric, lângă monument. Apoi, la ora 12.00 a avut loc defilarea tehnicii militare și a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, iar după-amiază a fost sărbătoarea pregătită de Consiliul Județean în Piața Revoluției.

Totul s-a încheiat cu o horă imensă în care s-au prins botoșănenii cu Florin Țurcanu și oficialii județului. Țurcanu i-a avut alături pe Viorel Iliuță, Daniel Tupiluș, Aurel Melniciuc, Ioan Diaconu și Sorin Cornilă, în rest, membrii PNL-ului fiind absenți.

VEZI DEFILAREA CU TORȚE ȘI HORA BOTOȘĂNENILOR

https://www.youtube.com/watch?v=mCi8gan268k&feature=youtu.be

https://www.youtube.com/watch?v=XO-WhVmgVvw&feature=youtu.be

https://www.youtube.com/watch?v=MGKgC3Ii1rE&feature=youtu.be

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)