Prima pagină » S-au dus la sală și la înfrumusețare, dar ce le-a așteptat acolo le-a depășit imaginația

S-au dus la sală și la înfrumusețare, dar ce le-a așteptat acolo le-a depășit imaginația

O tânără antreprenoare din Botoşani dovedeşte că se poate! Ea a pornit acum două luni o afacere exclusiv pentru femei şi vrea să schimbe percepţia acestora legată de tot ce înseamnă sală, antrenament, tratamente corporale şi, mai ales, relaţia dintre un patron şi clientul său. O oază de relaxare, frumuseţe şi linişte, asta îşi doreşte să regăsească reprezentantele sexului frumos în cel mai modern Centru de înfrumuseţare din municipiu.

Centrul a fost inaugurat, la finele lunii septembrie, de Anca Lupaşcu, administratorul Anvi Center – Fitness şi Tratamente Corporale, în asociere cu Ramona Chisăliţă, administratorul Salonului Ram’s. Lupaşcu a spus, la deschidere, că acest Centru nu a fost creat neapărat pentru a slăbi sau pentru sală, ci pentru ca aici toate femeile să se simtă bine, să se simtă frumoase, să încerce să se relaxeze şi să uite de grijile pe care le au şi, de ce nu, să devină prietene. A promis petreceri lunare pentru reprezentantele sexului frumos, iar joi seară a avut loc deja a doua distracţie, Karaoke Zumba. Evenimentul s-a bucurat, şi de această dată, de participarea clientelor Anvi Center & Ram’s şi a fost foarte bine primit, având în vedere că Anca Lupaşcu le-a preparat tortul său preferat, sărac în calorii.

„Am făcut chiar două torturi pentru fete. A fost o atmosferă frumoasă, am avut o oră de Zumba, după care am cântat şi ne-am simţit bine”, a declarat Anca Lupaşcu.


În organizarea petrecerii s-au implicat, alături de Anca Lupaşcu, şi Ramona Chisăliţă, dar şi Alina Olinic, make-up artist la Salon Ram’s. Efortul celor trei a fost din plin apreciat de clientele lor.

„Eu chiar le stimez pentru ceea ce fac pentru noi, pentru că ai senzaţia că eşti mai aproape de ele. E foarte frumos din partea lor că fac acest efort pentru tine, ca şi client, pentru că te apropie, te face să te simţi bine şi, de ce nu, apreciat. Aseară a fost distracţie, s-a cântat, în grup sau individual, s-a dansat, chiar şi muzică populară, s-a făcut horă. Atmosfera a fost foarte frumoasă, toată lumea a fost bine dispusă. Am fost servite din partea casei cu tot felul de aperitive, prăjituri, a fost şi tort, cu alte cuvinte ni s-a mulţumit că suntem clientele lor”, a apreciat Manuela, una dintre clientele fidele ale Centrului de înfrumuseţare.


Distracţia continuă şi în decembrie la Anvi Center & Ram’s. De Moş Nicolae, va fi pregătită o surpriză pentru copiii clientelor, iar pe 19 decembrie va avea loc petrecerea dedicată Crăciunului, cu colinde şi împodobirea bradului.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)