Prima pagină » DEFINITIV: Transporturi Auto va asfalta drumul Dracșani-Copălău

DEFINITIV: Transporturi Auto va asfalta drumul Dracșani-Copălău

„Nana” lui Țurcanu a fost învinsă! Consiliul Județean Botoșani a primit răspuns de la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor cu privire la contestația depusă de firma în care este implicată și nașa de cununie a lui Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean.

„Am primit răspunsul de la CNSC care respinge contestația ca fiind nefondată și dispune continuarea procedurii licitației. Astfel, pregătim anunțurile de anunțare a faptului că se semnează contractul cu firma Transporturi Auto, cea care a câștigat această licitație”, a declarat Cristian Achiței, vicepreședintele CJ.

Instanța a declarat inadmisibilă contestația depusă de asocierea firmelor Dandrucor și Ecoloc față de rezultatul licitației pentru asfaltarea drumului județean Dracșani-Cerbu-Copălău. Deși câștigase în primă fază licitația, asocierea firmelor Dandrucor și Ecoloc, unde este implicată și Nicoleta Bordeianu, nașa de cununie a lui Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani, a fost descalificată și în locul său câștigătoare a fost declarată oferta firmei Transporturi Auto.
„Nana” a contestat în instanță hotărârea și Curtea de Apel Suceava a transmis, joi, 18 iunie, că a respins-o ca fiind inadmisibilă. În mod bizar, „nana” a contestat din nou licitația și a pierdut din nou.
Asocierea dintre Dandrucor și Ecoloc a avut o ofertă de 12,3 milioane lei, în timp ce Transporturi Auto a ofertat 13,8 milioane lei, iar Tehnic Asist 15,4 milioane lei.
Nicoleta și Dan Bordeianu i-au cununat pe Florin și Roxana Țurcanu în 2013.
Drumul Dracșani-Cerbu-Copălău va fi asfaltat prin fonduri europene și va face legătura dintre drumul european Botoșani-Târgu Frumos și drumul județean Blîndești-Todireni.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)