Prima pagină » Dorohoian prădat în plină zi de un tânăr de 18 ani

Dorohoian prădat în plină zi de un tânăr de 18 ani

În data de 31 iulie a.c., în jurul orei 15.30, un echipaj de jandarmi, care acţiona pe raza municipiului Dorohoi, a fost sesizat de un trecător despre faptul că un tânăr i-a sustras o sumă de bani unui bărbat aflat în apropierea bisericii ,,Sfânta Vineri”, de pe Bulevardul Victoriei.

Jandarmii au luat legătura cu persoana păgubită şi, în baza semnalmentelor furnizate de aceasta, au identificat un tânăr în vârstă de aproximativ 18 ani, care , după ce a sustras suma de 46 de lei din buzunarul de la pieptul bărbatului, profitând de neatenţia acestuia, a luat-o la fugă spre centrul oraşului.

Tânărul şi-a recunoscut fapta, iar suma de bani, pe care jandarmii au găsit-o asupra sa în urma controlului corporal, a fost restituită proprietarului.

“Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi. Recomandăm cetăţenilor ca atunci când se află în spaţii publice, în special în zone aglomerate, să păstreze banii sau alte bunuri de valoare în buzunare mai greu ,,accesibile” celor care au preocupări de acest gen”, a preczat Dan Izotov, purtător de cuvnt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)