Prima pagină » Bulgaru l-a adus pe Luhan la Consiliul de Coordonare al PDL Răchiți

Bulgaru l-a adus pe Luhan la Consiliul de Coordonare al PDL Răchiți

120 de oameni în sală și un europarlamentar la prezidiu, asta a reușit consilierul județean Florin Bulgaru la Consiliul de Coordonare al PDL Răchiți. Bulgaru, care vrea să candideze pentru funcția de primar al comunei Răchiți în 2016, l-a avut ca invitat special pe europarlamentarul Petru Luhan.

La Consiliu au mai participat, la prezidiu, consilierii județeni Gabriel Alecsandru și Cristian Achiței, precum și Cristina Miron, purtătorul de cuvânt al PDL Botoșani.

„Am venit la Botoşani pentru a prezenta câteva oportunităţi de finanţare direct de la Bruxelles şi câteva programe pe care cetăţenii din România nu le cunosc. Nu sunt în campanie electorală. Nici nu s-a decis dacă voi fi pe liste la PDL. Vreau să-mi fac treaba bine până la capăt”, a spus Petru Luhan.

Consilierul județean Gabriel Alecsandru a menținut linia PDL Botoșani și a reafirmat că partidele de dreapta trebuie să se unească pentru a învinge PSD și a catalogat acest partid drept un dușman al botoșănenilor.
Florin Bulgaru a reconfirmat intenția de a candida la Primăria Răchiți la următoarele alegeri.


www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)