Prima pagină » Prostituate prinse „la muncă” de jandarmi. Printre ele o minoră, mamă a unei fetiţe!

Prostituate prinse „la muncă” de jandarmi. Printre ele o minoră, mamă a unei fetiţe!

Patru prostituate, printre care şi o minoră care a născut anul trecut o fetiţă, au fost prinse “la muncă” de jandarmi. Ele îşi ofereau serviciile trecătorilor în zonele Basa şi Zăiceşti.

În urma unei acţiuni executate în această dimineaţă pe linia combaterii prostituţiei, jandarmii botoşăneni au identificat, în apropierea localităţilor Baisa şi Zăiceşti, patru tinere care îşi ofereau serviciile trecătorilor prin zonă.

Una dintre tinere, în vârstă de 16 ani, din comuna Păltiniş, care a născut anul trecut o fetiţă, a fost condusă de jandarmi la Centrul ,,Micul Prinţ” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copiilor Botoşani,

în vederea luării măsurilor legale potrivit competenţelor.Jandarmii le-au sancţionat contravenţional pe cele patru femei, cu amenzi în valoare totală de 1.750 de lei.

“Conform prevederilor legii nr.61/1991, atragerea unei persoane în vederea întreţinerii de relaţii sexuale, pentru a obţine foloase materiale, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Botoşani.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)