Prima pagină » Semnătură de 600 miliarde lei pusă de Țurcanu pentru trei drumuri. Vezi unde se asfaltează!

Semnătură de 600 miliarde lei pusă de Țurcanu pentru trei drumuri. Vezi unde se asfaltează!

Contract de finanțare în valoare de 60 milioane lei semnat pentru asfaltarea a 25,7 kilometri de drum județean. 60 milioane lei vor fi înghițite de asfaltările pe 25,7 kilometri de drum pe rutele Botoşani-Curteşti-Cristeşti (13 km), Cerbu-Dracşani(7,7 km) şi Călăraşi-Victoria(5km), sursa banilor este asigurată de fondurile europene.

Contribuția Consiliului Județean la aceste trei proiecte totalizează 971.153 lei, fondurile europene se ridică la 47,58 milioane lei, iar TVA este de 11,5 milioane lei.
La semnarea contractului de finanțare au participat Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani, Constantin Apostu, director general ADR Nord-Est, Radu Judele, administratorul public al CJ, și vicepreședinții Gheorghe Sorescu și Paul Pavăl.

„În timp ce alte județe și-au luat gândul de la fonduri europene, noi promovăm proiectele aflate în lista de rezervă la început de an. Pe lângă acest contract mai avem unul de 140 miliarde lei și pentru început de an vom avea contracte semnate de 700 miliarde lei vechi”, a declarat Florin Țurcanu.

„Începem foarte bine acest an și eforturile făcute de beneficiari, publici sau privați, care au depus proiecte mature și solie, satisfacția va fi. Ne aflăm cu POR la jumătatea drumului, gradul de absorbție e de 50%, este cel mai avansat program pe fonduri europene, iar la noi în Nord-Est este de 65%, cu 15 procente peste media națională”, a spus și Constantin Apostu, directorul ADR Neamț.

Licitațiile pentru cele trei drumuri sunt deja în curs de derulare și urmează ca în scurt timp să se decidă și câștigătorii licitațiilor.

„Cel târziu în martie putem începe lucrările dacă timpul ne va permite!”, a completat Țurcanu.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

250x250x

250x250x