Prima pagină » Gireadă vede în China șansa României să iasă din criză

Gireadă vede în China șansa României să iasă din criză

După ce s-au încheiat lucrările Forumului Economic şi Comercial China-Europa Centrală şi de Est, desfăşurat la Palatul Parlamentului, deputatul botoșănean Verginel Gireada este de părere că România are o șansă uriașă de dezvoltare.

”Statele din Europa Centrală şi de Est dispun de produse din carne, lapte şi băuturi alcoolice de înaltă calitate, iar procesul de urbanizare din China va conduce în mod cert la sporirea cererii pentru carne de vită, oaie, brânzeturi, vinuri, etc. Europa Centrală şi de Est va deveni, astfel, o importantă sursă a importului de produse agricole pentru China. Altfel spus, comerţul reciproc cu produse agricole va creşte la un nou nivel cantitativ”, a declarat Gireadă.

Parlamentarul botoşănean este convins că, dacă Guvernul USL își fructifică șansa, Romania a scăpat de criză. Nu anul viitor, dar în 2015, cu siguranță.

“Noi, ca parlamentari, după aceste zile de discuţii, ne simţim într-adevăr utili. Eu mă simt util acum, când pot să le spun oamenilor din teritoriu că nu va mai munci nimeni pe nimica toată, nici în agricultură, nici în domeniul creşterii animalelor! Se va face export de animale şi carne şi, automat va creşte şi cererea de cereale, automat vor creste şi preţurile pentru produsele agricole. Investiţiile chineze în România sunt acum în valoare de 160 de milioane de dolari, în timp ce investiţiile româneşti în China sunt de 280 de milioane de dolari. Exporturile româneşti în China au crescut de la 360 de milioane de dolari, în 2008, la aproape un miliard de dolari, anul trecut. Iar numai în primele 10 luni ale anului 2013, schimburile comerciale între China şi România s-au ridicat la 3,27 miliarde de dolari”, a mai declarat deputatul Verginel Gireada, la ieşirea de la lucrările Forumului.

Premierul Consiliului de Stat al R. P. Chineze a fost însoţit la lucrări de o delegaţie guvernamentală şi de numeroşi oameni de afaceri. Şi, este de fapt prima vizită în România a unui premier al Consiliului de Stat al R.P. Chineze după 19 ani.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)