Prima pagină » Primăria Dîngeni va acorda 80 de burse școlare în 2014, dintre care 40 sociale

Primăria Dîngeni va acorda 80 de burse școlare în 2014, dintre care 40 sociale

Pentru prima dată, Primăria Dîngeni va acorda 40 de burse de ajutor social elevilor care provin din familii cu situație financiară precară. Primarul Cătălin Rotundu a declarat că cele 40 de burse sociale se alătură celor 40 de burse de merit pentru copiii cu rezultate bune la învățătură.

„În această săptămână Primăria a decis acordarea unui număr de 40 burse de ajutor social elevilor care au nevoie de sprijin financiar pentru a achiziționa rechizite, cărți pentru lectură sau culegeri. Suntem bucuroși că putem face acest lucru începând cu data de 1 ianuarie 2014”, a declarat Cătălin Rotundu.

Părinții elevilor care îndeplinesc criteriile de acordare a burselor în conformitate cu OG 5576 au primit sau urmează să primească invitație la Primărie în vederea întocmirii documentației necesare.

www.facebook.com/banulbotosanean

banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)