Prima pagină » Pe lângă apă și căldură, botoșănenii au datorii mari și la gunoi

Pe lângă apă și căldură, botoșănenii au datorii mari și la gunoi

Producem munți de gunoaie de care vrem să scăpăm gratis! Toți vrem să fie curățenie în oraș, toți vrem să ne fie luat gunoiul la timp din tomberoane, dar nu toți suntem dispuși să plătim pentru asta. Pe lângă apă și căldură, botoșănenii au acumulat datorii mari și la plata taxei de salubrizare.

Simion Drelciuc, directorul Urban Serv SA, a declarat că firma pe care o conduce, și care aparține Consiliului Local, are de încasat restanțe de 1,5 milioane de lei în contul taxei de salubrizare.

„În total mai avem de încasat de la Primăria Botoșani 1,8 milioane lei, din care 1,5 milioane lei este în contul taxei de salubrizare, iar restul pentru celelalte servicii prestate în municipiu. Evident că este o categorie de populație care nu plătește serviciile de salubrizare, dar beneficiază de ele”, a declarat Drelciuc.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)