Prima pagină » Spitalul Județean atrage două noi investiții de 4 milioane euro din fonduri europene
Administrație

Spitalul Județean atrage două noi investiții de 4 milioane euro din fonduri europene

Comunicat de presă: Două noi proiecte cu finanțare europeană vor fi depuse de către Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.

Ministerul Sănătății și-a dat avizul de oportunitate pentru depunerea a două proiecte cu finanțare din Programul de Sănătate în vederea dotării cu aparatură modernă a Spitalului Județean Botoșani. „Am promis că vom valorifica toate oportunitățile de finanțare care se ivesc și asta facem. Spitalul Județean Botoșani va depune două proiecte unul vizând dotarea Secției de Oncologie, iar celălalt a Serviciului de Anatomie Patologică și Prosectură. Vorbim de două proiecte a căror valoare totală va depăși 4 milioane de euro.  Continuăm să dezvoltăm sistemul sanitar pentru că doar așa vom putea crește și calitatea actului medical”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.  

Un prim proiect, care va fi depus până la sfârșitul acestei luni, vizează creșterea capacității de diagnosticare și tratare a pacienților cu patologie oncologică în cadrul Spitalului Județean Botoșani. Proiectul va avea o valoare de peste 3,5 milioane de euro și va presupune, printre altele achiziția unui aparat RMN 3T și a unui CT cu 128 de slice-uri, precum și amenajarea spațiilor în care vor fi amplasate. De asemenea, vor mai fi achiziționate alte echipamente medicale necesare Secției de oncologie: hotă cu flux laminar, stații de andocare, defibrilatoare automate, echipamente pentru ploscare, troliu de resuscitare, etc.

Al doilea proiect va avea o valoare de peste 600 de mii de euro și vizează dotarea Serviciului de Anatomie Patologică și Prosectură cu un sistem automat de imunohistochimie, imunofluorescență și hibridizare în situ, care să reducă timpul de procesare a rezultatelor biopsiilor de la 30 de zile la 3 ore, astfel încât să se stabilească un diagnostic și un tratament adecvat cât mai rapid. De asemenea, se vor mai achiziționa două histoprocesoare automate de țesuturi, o masă macroscopie, microscoape optice cu fluorescență și camere Wi-Fi, un microtom și aparatura necesară acestui serviciu.

„Am făcut din modernizarea sistemului sanitar o prioritate, iar acest lucru se poate lesne observa din volumul investițiilor pe care le-am derulat, dar și prin proiectele pe care le-am pregătit pentru a le implementa în perioada următoare. În ultimii trei ani și jumătate, din fonduri europene, guvernamentale, județene sau veniturile proprii ale Spitalului Județean am realizat și demarat investiții în sistemul sanitar botoșănean de peste 50 de milioane de euro”, a conchis Doina Federovici.

Video