Prima pagină » Cătălin Flutur: Vom evalua calea politică pe care vom merge. Mulțumesc tuturor celor care ne-au acordat încrederea
Politică

Cătălin Flutur: Vom evalua calea politică pe care vom merge. Mulțumesc tuturor celor care ne-au acordat încrederea

Comunicat de presă Cătălin Flutur:

Dragi botoșăneni,

Rezultatele alegerilor de ieri, chiar dacă sunt parțiale, reprezintă o surpriză pentru noi, mai ales datorită faptului că am fost printre puținii care au venit cu proiecte de dezvoltare locală fundamentate pe nevoile comunității. Însă, după cum se poate constata, o bună parte dintre concetățenii noștri au hotărât în mod diferit față de propunerile concrete și credibile pe care le-am avansat pentru viitorul municipiului. Acestora, le respectăm decizia, dar regretăm faptul că nu ne-au dat posibilitatea de a implementa în noul ciclu administrativ proiectele majore enumerate în campanie, atât de necesare Botoșaniului.

În ceea ce privește Partidul Național Liberal, în zilele următoare vom face o analiză temeinică a rezultatelor la nivelul organizației municipale și, totodată, vom evalua calea politică pe care vom merge pentru configurarea unei opoziții constructive în Consiliul Local, de care Botoșaniul are nevoie în următorii 4 ani.

Îi felicităm pe toți contracandidații noștri pentru rezultatele obținute, mai ales pe cei care au avut curajul unui dialog deschis cu alegătorii și care au venit cu o abordare pragmatică pentru oraș.

În numele colegilor mei și al meu personal, mulțumesc tuturor celor care ne-au acordat încrederea și votul.

Cătălin Flutur,

Președintele Organizației Municipale PNL Botoșani

Video