Prima pagină » VIDEO-FOTO 4 prietene au organizat cel mai spectaculos eveniment dedicat femeilor: The Event IN BETWEEN
Știri locale

VIDEO-FOTO 4 prietene au organizat cel mai spectaculos eveniment dedicat femeilor: The Event IN BETWEEN

4 prietene, o clădire istorică construită pentru o artistă din urmă cu 170 de ani, foarte multe femei creatoare în multe domenii, rețeta celui mai spectaculos dedicat femeilor din Botoșani.

Doi medici stomatologi, o profesoară-consilier și o senior acount manager au pus bazele The Event IN BETWEEN, evenimentul orzanizat la superba Casă Ventura și care pune Botoșani pe harta selectă a marilor orașe care își prețuiesc femeile.

Greta Huțanu, Diana Aghiorghiesei, Irina Tărniceriu și Katy Țebecailo, sprijinite de Agenția de publicitate Scripglow, sunt creatoarele evenimentului menit să facă femeia să strălucească din toate punctele de vedere.

Totul a plecat de la visul Gretei Huțanu, unul dintre cei mai cunoscuți medici dentiști din Botoșani care deține o clinică stomagologică cu cele mai moderne dotări posibile, iar celelalte trei prietene au completat perfect echipa care a muncit pentru a pune la punct detaliile acestui high-class.

Conceptul THE event are o semnificație aparte pt noi. „In between” redefinește  motivația și  bucuria vieții trăite frumos în dinamica galopantă a zilelor noastre. Jonglăm între muncă și timp liber. Fiecare dintre noi avem  profesii care ne asigură traiul și care sunt, uneori, epuizante, consumatoare de timp și stres asociat: Greta și Katy sunt medici dentiști, eu sunt profesoară, Irina e senior account la Formens. Și #THEevent  a fost creat să echilibreze această dinamică a vieții cotidiene agitate. Credem în viața trăită cu bucurie, cu pasiune pentru artă, fashion și oameni. Credem în conexiunile dintre oameni și ne găsim timp pentru noi și pentru momente trăite frumos”, a declarat Diana Aghiorghiesei.

Au căutat artiste locale în diverse domenii și le-au reunit în acest eveniment desfășurat în Casa Ventura, una dintre bijuteriile arhitectonice ale municipiului Botoșani și a Moldovei.

Bijuterii de la celebrul brand local Essenza, ciocolată de la Five Graces, care își va deschide luni și magazinul de pe Pietonalul Unirii, mai jos de Muzeu, produsele hand-made unicat de la Agnes Design Atelier, gențile creație originală marca Luna di Pieli, prăjituri și candy-bar de la Papillon și Romarga, Salon Aslan cu produse de beauty, cocktail-bar de la Voronskaya, Beauty Secrets Academie, Clinica Dentson, Serenity SPA, psihologul Anca Larionesei și profesorul Zâna Andronic, toate aceste branduri și nume reprezintă BOTOȘANI.

Magic Touch a Cezarei Roman, tot din Botoșani, a ales formatul Polaroid pentru fotografiile care au  transformat #THEevent IN BETWEEN într-o experiență memorabilă, unică și autentică.

Alături de aceste branduri ”made in Botosani”, au mai fost și creatori din Iași, cu haine, încălțăminte și lumânări parfumate, un producător de ochelari din Cluj.

Evenimentul a fost prezentat de Ana Maria Chelaru, iar Mădălina Omania și Virgil Prispian au oferit un adevărat recital de muzică bună.   

Greta Huțanu a declarat că va urma o nouă ediție The Event. ”Avem deja stabilită și locația, tot o clădire simbol”, a precizat medicul Greta Huțanu.

Oricine ar fi venit sâmbătă în Botoșani și ar fi participat la acest eveniment s-ar fi simțit, fără exagerare, ca în București, Viena, Milano sau Paris.

The Event IN BETWEEN reprezintă și evenimentul care a pus în valoare la adevărata sa impozanță Casa Ventura, care poartă numele renumitei Maria Ventura, actriță româncă în limbile franceză și română, de origine evreiască. Clădirea a fost special contruită pentru artista Maria Ventura la sfârșitul secolului XIX, atestată la 1872, Casa Ventura a fost construită între anii 1845-1850 în stil neoclasic, cu decoraţiuni arhitectonice interioare baroce de valoare ce îşi păstrează încă formele originale, de la scări și confecţii metalice până la vitralii. Casa a fost construită de Grigore Ventura, scriitor şi compozitor român, tatăl artistei Maria Ventura, cunoscută în România și sub numele de Mărioara Ventura, iar în Franța ca Marie Ventura.