Prima pagină » După 15 ani în domeniul bancar, o femeie a deschis o nouă grădiniță privată și a format un ”Cuib” cu un dream team de excepție
Economic Știri locale

După 15 ani în domeniul bancar, o femeie a deschis o nouă grădiniță privată și a format un ”Cuib” cu un dream team de excepție




O femeie cu 15 ani experiență în domeniul financiar-bancar și-a văzut visul cu ochii și a pus bazele unei grădinițe private așa cum și-ar fi dorit pentru copiii săi, ca și concept, ca organizare, ca echipă umană.

Alina Ignat, fondatoarea ”CuIB, Grădiniță cu Suflet”, spune că acest proiect a luat ființă la Botoșani ca fiind acel altceva pe care îl caută părinții pentru copiii lor.

”Am vrut să fie acel loc pe care nu l-am găsit cât am avut copilul mic și pe care l-am dorit atât de mult, CuIB vine din iubire, din pasiune, din dorință, din nevoie și are în centrul său acel pui de om care are nevoie de tot din partea noastră pentru ca el este viitorul”, a declarat Alina Ignat.



De ce ”CuIB”, pentru că, așa cum spune, Alina, este numele perfect care transmite părinților că este locul în care copilul este ocrotit, apărat, hrănit și, cel mai important, învățat.

Și cum poate fi un CuIB mai de încredere dacă nu prin echipa pe care noua grădiniță de pe Bulevardul Mihai Eminescu, de peste drum de Spitalul de Copii.

Alina Ignat și-a format un Dream Team pentru ca orice părinte să știe că puiul său este cu adevărat într-un CuIB.

Mihaela Rotărescu, cea cunoscută copiilor din toată regiunea ca fiind Năsturica, psihoterapeutul Cristina Lupașcu, alături de doamnele educatoare Ionela Chelariu, Oana Onciu, Diana Anușcă, Anca Hojmaniuc și Dumi Manolache sunt echipa de vis a grădiniței CuIB. Unele dintre educatoare au experiență și sunt cunoscute, altele vin cu elanul tinereții și cu dorința de a aduce noul, iar împreună formează un Dream Team în care se combină totul pentru copii.

În perioada 2-6 august, de luni până vineri, începând cu ora 18:00, pentru copiii înscriși la grădinița CuIB au fost Workshopuri părinte-pui-profesor, scopul fiind acomodarea blândă și treptata cu spațiul, educatorii și noii prieteni de la grădi.

 

Detalii despre înscrierile la ”Cuib, Grădiniță cu Suflet” pot fi obținute la numărul de telefon 0751 319 649 și direct pe pagina de Facebook AICI