Prima pagină » Ceartă cu scântei la Vorona. Soţie în panică, SMURD şi terasă în flăcări

Ceartă cu scântei la Vorona. Soţie în panică, SMURD şi terasă în flăcări

O ceartă într-o familie din comuna Vorona s-a transformat într-un incendiu care a mistuit bunuri materiale în valoare de circa 1.500 lei. S-a întâmplat marţi seară. Potrivit celor spuse de soţie, bărbatul a dat foc la mai multe lucruri (haine, saltea, pat şi trei scaune) depozitate pe o terasă. Femeia este cea care a solicitat sprijinul pompierilor.

Apelul a fost înregistrat puţin după ora 19.00. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială cu apă şi spumă, precum şi pompierii voluntari din comună. Primii care au ajuns la locul intervenţiei au fost pompierii voluntari care au constatat că există pericolul ca flăcările să se extindă şi la casă. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 90.000 lei.
Întrucât femeia a suferit un atac de panică, la faţa locului s-a deplasat şi echipajul de terapie mobilă SMURD care, după ce i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate la faţa locului, a transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani

250x250x

250x250x