Prima pagină » Crescătorii de oi karakul din Moldova au venit la Botoşani pentru ponturi cu bani mulţi

Crescătorii de oi karakul din Moldova au venit la Botoşani pentru ponturi cu bani mulţi

Crescătorii de oi karakul din întreaga Moldovă s-au întâlnit la Botoşani, la Hotel Premieri, să afle ce trebuie să facă pentru a primi mai mulţi bani din fondurile europene avute la dispoziţie prin intermediului sprijinului cuplat zootehnic.

Întâlnirea a fost organizată de Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis Botoşani, la Hotel Premier, iar invitat special a fost deputatul botoşănean Costel Şoptică, secretarul Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor.

„Sunt aici pentru a fi la dispoziţia dumneavoastră şi nu pentru a vă preda lecţii. Prin mine, prin domnul Nechifor, putem să putem modifica în bine lucrurile astfel încât dumneavoastră să fiţi avantajaţi. În ceea ce priveşte subvenţiile, trebuie să aveţi mare grijă pentru că din 2018 subvenţia nu o mai primiţi pentru terenurile care nu sunt intabulate. Apoi, din 2020 nu se va mai primi nici un fel de subvenţie legată de animal sau suprafaţă şi va fi o schemă în funcţie de productivitate, veţi primi pentru cantitatea de lapte sau cantitatea de carne, deci trebuie să vă amelioraţi rasele. La vegetal va fi subvenţie pentru producţie mai mare”, a declarat Costel Şoptică.

De asemenea, deputatul botoşănean le-a transmis fermierilor că pentru orice proiect european pe care îl vor accesa trebuie să aibă finanţarea deja asigurată, altfel toţi banii daţi pe proiect sunt pierduţi pentru că vor fi descalificaţi.

„Aveţi grijă la ce consultanţi angajaţi, dar nu veţi mai putea veni să aplicaţi pentru o măsură cu o scrisoare de conformitate de la bancă, va trebui să existe creditul efectiv sau banii într-un cont. Dacă nu îi aveţi atunci nu veţi fi eligibili, veţi cheltui banii degeaba”, a completat Şoptică.

Secretarul general al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor a precizat că se vrea sprijinirea crescătorilor de animale afectaţi de secetă deoarece preţul la animal în viu a scăzut, producţia de lapte a scăzut din cauza secetei, fermierii nu vor avea furaje pentru iarnă.

Ionică Nechifor, preşedintele Moldoovis, a precizat că în 2015 crescătorii de oi karakul au la dispoziţie trei tipuri de ajutoare financiare din partea statului român şi al Uniunii Europene. Astfel, este ajutorul naţional zootehnic, estimat la 20 de lei, apoi Sprijinul cuplat zootehnic din fonduri europene de 7 euro pe cap de animal şi sprijin de 13 euro pe cap de animal din fonduri europene printr-un program de conservare genetică a animalelor considerate în abandon, iar rasa karakul de Botoşani este în această categorie. care implică anumite condiţii, 7 euro pe cap de animal
„Aceştia sunt cei mai siguri bani pentru că sunt din fondul Uniunii Europene”, a spus Nechifor în faţa fermierilor din Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui şi Botoşani.

{gallery}karakul{/gallery}
BanulBotosanean.ro
www.facebook.com/pages/BanulBotosanean-Botosani