Prima pagină » Ca în filmele cu gangsteri: primarul i-a pus să plătească taxe, ei i-au dat foc

Ca în filmele cu gangsteri: primarul i-a pus să plătească taxe, ei i-au dat foc

Șocant pentru 2014! Un primar a trimis mai multe somații de plată unor cetățeni care nu și-au plătit de ani buni taxele, iar reacția a fost promptă și desprinsă din filmele cu gangsteri: cei somați au incendiat barul care aparține soției primarului.

Totul s-a întâmplat în comuna Dîngeni, unde în 2010 actualul primar a pățit la fel, când i-a fost incendiat barul pe care îl deținea.

„Doresc să aduc la cunoștința celor care procedează la acțiuni de intimidare și răzbunare că planul meu și al comunei este de intrare în normalitate și legalitate, chiar dacă unii au înțeles că a venit momentul să se termine cu Rotundu și au început iarăși să-mi incendieze proprietatea. Domnilor, cunosc faptul că vă este greu și timp de 20 ani ați făcut ce ați vrut și cum ați vrut cu terenurile și clădirile din domeniul public, dar acum a venit vremea să se și plătească impozit pe ele și taxele locale. Transmit celor care mi-au dat foc aseară că: Legea trebuie respectată de toți și inclusiv de mine! De aceea , recomand să intrați în legalitate conform adreselor pe care le-ați primit și nu în sedințe de mafie locală, lucru care nu vă aduce sevicii avantajoase nici dv. și cu atât mai puțin comunei! Rușine!!! Nu înțelegeți nimic!!!”, a postat primarul Cătălin Rotundu, pe contul său de Facebook.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a confirmat faptul că este vorba despre o incendiere și că Poliția a preluat ancheta.
„Spre locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti, dar şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dîngeni. Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră. Au ars circa 20 m .p. din acoperişul terasei, pagubele fiind estimate la aproximativ 2.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 150.000 lei. Cauza probabilă de incendiu o constituie folosirea intenţionată a sursei de aprindere. Cazul a fost preluat de către poliţişti”, a spus Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

www.facebook.com/banulbotosanean
banulbotosanean@yahoo.com
YM: banulbotosanean
(BanulBotosanean.ro)

250x250x

250x250x